Ezitările Germaniei în privinţa reducerii excedentului său comercial contribuie la tensiunile comerciale şi se adaugă riscurilor care ar putea submina stabilitatea financiară globală.
Avertizarea vine de la Maurice Obstfeld, economistul şef al Fondului Monetar Internaţional (FMI), transmite Reuters. 'În ţările cu excedent de cont curent, cum este Germania, vedem, în cel mai bun caz, măsuri ezitante pentru a contracara surplusul', a afirmat Obstfeld, într-un comentariu publicat în ziarul german Die Welt.
De mult timp Comisia Europeană şi FMI cer Germaniei să sprijine cererea pe plan intern prin majorarea salariilor şi a investiţiilor, pentru a reduce ceea ce ei numesc dezechilibre economice globale. De la alegerea sa ca preşedinte al SUA, Donald Trump a criticat în mod repetat vigoarea exporturilor Germaniei.
Echilibrul balanţei de plăţi
Obstfeld a explicat că ţări ca SUA, în care echilibrul balanţei de plăţi externe este prea scăzut, ar trebui să-şi reducă deficitele, să încurajeze gospodăriile să economisească mai mult şi să-şi normalizeze gradual politica monetară. În ţările în care echilibrul este prea ridicat, cum ar fi Germania, ar trebui majorate cheltuielile guvernamentale, de exemplu prin investiţii în infrastructură sau digitalizare, astfel încât firmele să investească mai mult pe plan intern decât extern.
'Poziţiile externe nete vor diferi şi mai mult, ceea ce sporeşte riscul perturbărilor, prin ajustări valutare sau ale preţului activelor în ţările îndatorate, spre dezavantajul tuturor. Dacă va exista o ajustare bruscă, atunci şi ţările debitoare şi cele creditoare vor avea de suferit', a avertizat economistul şef al Fondului Monetar Internaţional.
Investiţiile, majorate în Germania
Conform proiectului de buget adoptat în iunie de Guvernul de la Berlin, cea mai mare economie europeană nu se va îndatora în acest an. Bugetul echilibrat, de 343,6 miliarde de euro (397 miliarde de dolari), prevede majorarea cheltuielilor cu aproape 4% faţă de 2017. Suma depăşeşte cu 2,6 miliarde de euro cifra iniţială planificată şi vine pe fondul majorării veniturilor din taxe.
Investiţiile vor fi majorate anul acesta cu 2,8 miliarde de euro, la 39,8 miliarde de euro, faţă de cifra de 37 miliarde de euro anunţată în mai de ministrul de Finanţe Olaf Scholz. Este al cincilea buget consecutiv din 2014 care prevede că Germania nu se va mai îndatora suplimentar. Guvernul se aşteaptă să acopere costurile cu veniturile din taxe, estimate la 321,3 miliarde de euro.
Cel mai mare excedent bugetar
Germania a încheiat anul 2017 cu cel mai mare excedent bugetar înregistrat de la reunificarea ţării în 1990, graţie unui şomaj care a atins un minim istoric, a majorării veniturilor din taxe şi dobânzilor reduse. Anul trecut, Guvernul german, cele 16 landuri, precum şi bugetul asigurărilor sociale, au înregistrat un surplus de 36,6 miliarde de euro, o sumă echivalentă cu 1,1% din PIB, a informat recent Oficiul federal de statistică (Destatis).
Este al patrulea an consecutiv în care Germania înregistrează un excedent bugetar, prima economie europeană neavând probleme în a respecta regula de deficit din Tratatul de la Maastricht, care stipulează că deficitul bugetar al unui stat membru nu trebuie să depăşească 3% din PIB.
Vezi și: Consiliul Național PNL. Iohannis, ÎNTREBARE la care sala a explodat
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu