TAXA AUTO. Curtea de Justiţie a UE: Sistemul de rambursare a taxei auto din 2008 contravine dreptului UE

Sistemul de rambursare a taxei auto din 2008, prevăzut în OUG nr. 9/2013 care instituie timbrul de mediu, contravine dreptului UE, a hotărât miercuri Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Ilie Nicula, pe de o parte, şi Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Sibiu şi Administraţia Fondului pentru Mediu, pe de altă parte, cu privire la refuzul acestora din urmă de a admite cererea acestuia de restituire a taxei auto reglementate prin OUG nr. 50/2008, anulată ulterior întrucât era contrară dreptului UE, potrivit unei alte decizii a CJUE, potrivit Mediafax.

În cursul anului 2009, Ilie Nicula, resortisant român cu reşedinţa în România, a achiziţionat un autovehicul de ocazie care a fost înmatriculat pentru prima dată în Germania. Pentru înmatricularea acestui autovehicul în România, Nicula a plătit, în temeiul articolului 4 din OUG nr. 50/2008, suma de 5.153 de lei cu titlu de taxă pe poluare.

În 3 mai 2012, Tribunalul Sibiu a admis acţiunea introdusă de Nicula împotriva Administraţiei Fondului pentru Mediu, beneficiara taxei pe poluare, şi a dispus rambursarea taxei respective, pentru motivul că ea a fost instituită cu încălcarea articolului 110 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene (TFUE). Instanţa a respins însă acţiunea faţă de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Sibiu, colectoarea taxei. În urma recursului formulat împotriva acestei sentinţe în faţa Curţii de Apel Alba Iulia, aceasta a casat, la 25 ianuarie 2013, această sentinţă şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, indicând, în vederea noii proceduri de judecată, că, în litigiile de acest tip, calitate procesuală pasivă în cadrul acţiunii în restituirea taxei percepute cu încălcarea dreptului Uniunii nu are numai beneficiarul taxei, ci şi colectorul acesteia.

Citește și: Cine nu va plăti timbrul de mediu și cum scapi de noua taxă auto

OUG nr. 9/2013, prin care s-a instituit o nouă taxă auto - timbrul de mediu, a intrat în vigoare la 15 martie 2013, respectiv după reînscrierea cauzei pe rolul Tribunalului Sibiu. Acesta din urmă arată că, în temeiul actului normativ menţionat, taxa pe poluare deja achitată poate fi restituită exclusiv în cazul în care cuantumul ei este mai mare decât cel al timbrului de mediu, restituirea fiind prevăzută limitativ şi fiind redusă doar la această eventuală diferenţă.

În situaţia concretă a lui Nicula, cuantumul timbrului de mediu pentru autovehiculul în cauză, rezultat din aplicarea OUG nr. 9/2013, este de 8.126 de lei, în timp ce taxa pe poluare achitată anterior era de 5.153 de lei. Potrivit Tribunalului Sibiu, reclamantul este în eroare când susţine că contravaloarea timbrului de mediu pentru autovehiculul său ar fi de doar 3.779 de lei, întrucât, conform articolului 12 alineatul (1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, calculul diferenţei de restituit se face pe baza formulei de calcul din această ordonanţă, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România, iar nu pe baza elementelor actuale.

Astfel, potrivit Tribunalului Sibiu, în temeiul OUG nr. 9/2013, reclamantul nu este îndreptăţit să recupereze taxa pe poluare şi dobânzile aferente, suma corelativă fiindu-i reţinută de autorităţile fiscale şi de mediu cu titlu de timbru de mediu, având în vedere valoarea acestuia, care este mai mare decât cea a taxei pe poluare achitate la înmatricularea autovehiculului său.

Citește și: Taxa auto: Vezi aici calculatorul taxei de PRIMĂ ÎNMATRICULARE în 2014

În aceste împrejurări, Tribunalul Sibiu a hotărât să suspende judecarea cauzei şi să întrebe CJUE dacă OUG nr. 9/2013 contravine legislaţiei europene (TFUE, Tratatul privind Uniunea Europeană şi Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene).

CJUE constată că, din cuprinsul articolului 12 alineatul (1) din OUG nr. 9/2013 rezultă, potrivit interpretării date acestuia de tribunal, că, în ceea ce priveşte vehiculele de ocazie importate dintr‑un alt stat membru, taxa pe poluare percepută cu încălcarea dreptului Uniunii nu este restituită contribuabilului decât în măsura în care aceasta este mai mare decât cuantumul exigibil al timbrului de mediu, calculat pe baza elementelor luate în considerare la data înmatriculării autovehiculului importat în România.

"În aceste condiţii, este necesar să se constate că un sistem de rambursare precum cel în discuţie în litigiul principal nu permite exercitarea efectivă a dreptului la rambursarea unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii de care justiţiabilii dispun în temeiul acestui drept. Având în vedere ceea ce precedă, este necesar să se concluzioneze că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui sistem de rambursare a unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii precum cel în discuţie în litigiul principal", se arată în hotărârea CJUE.

De la 15 martie 2013, Guvernul a înlocuit taxa auto cu timbrul de mediu, iar noua formulă de calcul a condus la o creştere în medie de circa 10% a sumei de plată pentru maşinile Euro 4 şi Euro 3 şi o scădere cuprinsă între 60% şi 90% pentru maşinile Euro 2, Euro 1 şi non-euro, pe principiul că maşinile vechi au o durată scurtă de funcţionare şi, deci, vor polua pentru un interval mai mic.

Timbrul de mediu se plăteşte o singură dată la prima înmatriculare pe piaţa din România sau la prima transcriere a titlului de proprietate, atât în cazul maşinilor noi, cât şi al celor second hand, pentru care nu a fost plătită fosta taxă auto.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel