Tăriceanu, reacție după dezbaterile Iohannis - Dăncilă: Mă mai gândesc dacă merg la vot

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Călin Popescu Tăriceanu a reacţionat după cele două dezbateri de ieri, cea a Vioricăi Dăncilă şi cea a lui Klaus Iohannis.

"Am urmărit dezbaterile foarte puţin. Voiam să urmăresc o dezbatere între candidaţi, nu ceea ce cu toţii aţi văzut ieri. Era un fel de șuetă aşa între candidaţi şi presă. De partea cealaltă, chiar nu am putut să urmăresc mare lucru, mă refer la doamna Dăncilă, pentru că aveam alt program la acea oră. Este una din marile mele deziluzii că nu am putut avea o dezbatere între cei doi candidaţi, aşa cum este firesc. O auzeam pe doamna Dăncilă care se văicărea, se victimiza că e femeie şi că trebuie să fie tratată într-un mod aparte. Aici nu este vorba că eşti femeie sau bărbat. Eşti candidat şi te lupţi. De cealaltă parte, am văzut acest refuz de a face o dezbatere cu contracandidatul şi mă refer, de data aceasta, la Iohannis. Nefiresc! Suntem într-un uriaş deficit democratic. Este regretabil pentru modul în care s-a desfăşurat şi campania pentru primul tur şi cea pentru turul doi", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, în emisiunea "Sinteza Zilei", de la Antena 3.

"Mă mai gândesc dacă merg la vot"

"După o consultare cu colegii mei, în care am ascultat părerile lor (...), acestea ne-au dus la concluzia simplă că cea mai corectă atitudine, în sensul de democraţie şi de libertate de gândire şi de expresie, este ca fiecare să îşi aleagă opţiunea, să voteze conform propriilor evaluări, aprecieri", a declarat Tăriceanu.

"Este o opţiune să merg la vot, dar nu am luat decizia finală. Pentru prima oară, din 1990, sunt în situaţia de a îmi pune întrebarea dacă voi merge la vot. Într-un stat democratic, răspunsul meu fără echivoc ar fi "Da, merg la vot". Dar de această dată, având în vedere variantele, mă mai gândesc", a mai adăugat acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel