Târg Piața Victoriei. Gabriela Firea, mesaj oficial

Bogdan Bolojan / 02 dec 2017 / 16:09 Salveaza PDF Comentarii

Gabriela Firea a decis să renunțe la organizarea târgului de Crăciun din Piața Victoriei. 

"Am constatat cu amărăciune faptul că un eveniment aprobat conform legii de către Primăria Capitalei este în imposibilitatea de a se desfăşura, din cauza unor protestatari agresivi verbal şi fizic, care au pătruns ilegal în perimetrul delimitat şi rezervat pentru organizarea Festivalului de colinde. Constat că, de astăzi, putem marca începutul unei perioade în care Constituţia României şi legile ţării sunt călcate în picioare fără ca instituţiile centrale ale statului să reacţioneze. Asta înseamnă începutul anarhiei. Dacă azi a fost împiedicată Primăria Capitalei să organizeze legal un eveniment într-un spaţiu public ce aparţine tuturor bucureştenilor, mâine se pot întâmpla evenimente similare la Administraţia Prezidenţială, la Parlament, la alte instituţii publice care îi reprezintă pe toţi cetăţenii, indiferent de apartenenţa politică, criterii de gen, convingeri politice, categorie socială, sau rasa. (...) Am luat decizia de a muta Festivalul de colinde şi târgul de Crăciun într-o altă locaţie, dar acest lucru nu rezolvă problema de fond. Legea a fost încălcată, un bărbat a fost bătut de un protestatar ilegal, oamenii legii au fost agresaţi fizic şi verbal, bunuri publice au fost distruse. Cei care au încălcat legea vor răspunde pentru asta, atât civil cât şi penal", a afirmat primarul. 

Gabriela Firea a spus că există o legislaţie clară cu privire la adunările publice, iar "respectarea acestei legislaţii este obligatorie" atât pentru cetăţeni, cât şi pentru instituţiile care au atribuţii în menţinerea sau restabilirea ordinii publice. 

"Cei care azi nu iau atitudine sunt responsabili pentru recrudescenţa unor astfel de violenţe. Nu este vorba doar despre mine, ca primar general, ci despre climatul de insecuritate care se instaurează în Capitala României şi consecinţele nerespectării legii în ţara noastră. Îi asigur pe bucureşteni că au în mine un reprezentant care va respecta ceas de ceas Constituţia şi legile ţării, le va apăra tuturor drepturile şi interesele legitime, şi va lupa pentru că Bucureştiul să fie într-adevăr o capitală europeană, din toate puncte de vedere. În această ordine de idei, nu voi mai tolera niciun fel de abatere de la litera legii în ce priveşte manifestaţiile publice. Oricine este liber să protesteze, dar organizatorii manifestaţiilor trebuie să-şi asume responsabilitatea", a mai afirmat Firea, potrivit sursei citate

[citeste si]







loading...
VOTEAZA ARTICOLUL
   Pozitive: +101    Negative: -8

TOP STIRI CELE MAI...


loading...







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Vezi versiunea de mobil a siteului

nxt.de2