Surpriză la priveghi: Corpul defunctului, ridicat de polițiști din fața rudelor

Corpul neînsufleţit al unui tânăr de 19 ani ani din judeţul Botoşani, care a decedat în urma unui accident rutier produs în Franţa, a fost ridicat, sâmbătă, de poliţişti din casa părinţilor săi din localitatea Tudora. 

Trupul tânărului, care a fost repatriat vineri şi depus în casa părintească, a fost luat de oamenii legii chiar de sub ochii membrilor familiei, care se aflau la momentul respectiv la priveghi. Potrivit unor surse judiciare, măsura a fost luată în vederea efectuării necropsiei, pe fondul unor suspiciuni pe care familia le avea în ceea ce priveşte moartea tânărului. Primele concluzii ale necropsiei nu au oferit anchetatorilor indicii că moartea ar fi survenit ca urmare a unei fapte de natură penală, au menţionat sursele citate

Mort într-un accident rutier

Tânărul de 19 ani a murit pe 22 iunie într-un accident rutier produs pe o autostradă din Franţa, el fiind lovit de un autoturism înmatriculat în Marea Britanie. Moartea botoşăneanului a survenit în timpul unei călătorii pe care acesta o efectua către Marea Britanie. El plecase cu o zi înainte spre Anglia pentru a-şi găsi de muncă, însă, la un moment dat, pe teritoriul Franţei, a cerut şoferului microbuzului care îl transporta din România să oprească. După lungi insistenţe, şoferul a oprit maşina, iar tânărul a coborât, iar în scurt timp a dispărut.

Ulterior, el a fost lovit de o maşină, decedând pe loc. Familia din Botoşani a depus la Poliţie o sesizare cu privire la moartea tânărului, acuzându-l pe şoferul de microbuz că l-a agresat şi că l-a coborât din maşină. În aceste condiţii, a doua zi după ce a fost repatriat, poliţiştii au decis ridicarea cadavrului şi efectuarea unei necropsii.

Citește și:

Ianis Hagi a anunțat ce echipă va alege

Jandarm atacat de urs, în Suceava

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel