Urmărește emisiunea live


Summit, bugetul UE. Babis: Dacă ţările bogate nu îşi schimbă poziţia, putem merge direct acasă

Un acord asupra viitorului buget al Uniunii Europene s-ar putea obține doar în anumite condiții. Iată anunțul premierului ceh. 

Premierul ceh Andrej Babis a subliniat vineri, la Bruxelles, că un acord asupra viitorului buget al Uniunii Europene pentru 2021-2027 este posibil doar dacă Suedia, Danemarca, Ţările de Jos şi Austria îşi schimbă poziţia actuală, aceea de limitare a contribuţiei la 1% din PIB, transmite DPA, scrie Agerpres. 

Dacă grupul celor patru ţări bogate Suedia, Danemarca, Ţările de Jos şi Austria insistă (asupra poziţiei lor), atunci putem pleca direct acasă, a scris Babis pe contul său de Twitter.

Poziția celor șapte țări

El a adăugat că poziţia celor patru ţări înseamnă cu 75 de miliarde de euro mai puţin decât propunerea prezentată de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, care este de 1.094 miliarde de euro pentru cei şapte ani de programare financiară (1,074% din PIB-ul UE).

Liderii statelor membre ale Uniunii Europene reiau vineri, la Bruxelles, discuţiile privind bugetul multianual al UE pentru 2021-2027, după ce prima zi a summitului european extraordinar nu a adus o propunere de compromis.

Țări care vor să-și plafoneze plățile

Ţările net contributoare, printre care Austria, Ţările de Jos, Suedia şi Danemarca, vor să-şi plafoneze plăţile, argumentând că ele contribuie cel mai mult la bugetul comunitar.

Majoritatea celorlalte ţări se opun ferm tăierilor planificate în fondurile pentru politica agricolă comună şi politica de coeziune. Mai mult, Italia şi Portugalia au anunţat clar că nu vor aproba propunerea lui Charles Michel în actuala sa formă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel