€ 5.0957
|
$ 4.2651
|
Curs valutar: € 5.0957
|
$ 4.2651
 

Suceava, gazda etapei finale a Campionatului Naţional Universitar de handbal masculin
Autor: Andrei Itu

Suceava, gazda etapei finale a Campionatului Naţional Universitar de handbal masculin

Etapa finală a Campionatului Naţional Universitar de handbal masculin din acest an se va desfăşura la Suceava, în organizarea Ministerului Educaţiei prin Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar, în parteneriat cu Universitatea 'Ştefan cel Mare' Suceava (USV), prin Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, şi Federaţia Română de Handbal. 

Parteneri sunt şi Clubul Sportiv Universitatea Suceava, Asociaţia Judeţeană de Handbal Suceava, Liceul cu Program Sportiv Suceava şi Şcoala Gimnazială 'Ion Creangă' Suceava. Potrivit reprezentanţilor USV, aceasta este a treia ediţie organizată la Suceava, primele două ediţii fiind câştigate de Universitatea 'Ştefan cel Mare', care, în 2017, a reprezentat România la Campionatul European Universitar de handbal masculin, desfăşurat în Malaga (Spania), obţinând titlul de campioană europeană.

De asemenea, în 2018, echipa de handbal a USV a participat, din nou, la Campionatul European Universitar de handbal masculin, care s-a desfăşurat în Coimbra (Portugalia), obţinând locul al treilea. În acest an vor participa şase echipe reprezentative din următoarele centre universitare: Universitatea 'Vasile Alecsandri' Bacău, Universitatea Transilvania Braşov, Universitatea Politehnica Bucureşti, Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila' Bucureşti, Universitatea 'Ovidius' Constanţa şi USV. Competiţia se va desfăşura în Sala de Sport a Liceului cu Program Sportiv din Suceava şi în Sala de Sport a Şcolii Gimnaziale 'Ion Creangă' din Suceava, jocurile începând pe 13 mai, la ora 09:00. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close