EXCLUSIV  SUBIECT TABU! Cezar Osiceanu: Scandalul se sparge tot în capul piloților, și așa la pământ cu moralul!

Cezar Osiceanu
Cezar Osiceanu

Pilotul Cezar Osiceanu a vorbit, pentru cititorii DC News, despre un subiect extrem de important, considerat încă „tabu”.

„Sinuciderea este un act de o importanță evident capitală pentru orice ființă umană. Medicii și psihologii au scris tone de cărți pe această temă, scriitorii și mai multe romane, povești, eseuri, etc. Una dintre cele mai importante laturi ale vizitei medicale ab initio a oricărui candidat la a deveni pilot sau parașutist era înainte cea legată de psihologie. Centrul Medical Aeronautic, astăzi Institutul de Medicină Aeronautică, tria la sânge eliminând direct și fără drept de reexaminare, indiferent de pile, cunoștiinte, și relații, pe orice candidat sau pilot care nu trecea în special testele psihologice. În acea perioadă, la admitere, o vizită medicală, care dura în total cinci zile, avea două zile alocate special testărilor psihologice, ulterior pentru personalul aeronautic acceptat, din 3 zile alocate, una era pentru aceste testări. Și trebuie să știm că pentru piloți civili anual se înscriau doar vreo 4-5000 de candidați din toată țara, ajungând la final să între în școala militară fericiții 30 de viitori piloți! Activitatea acestui laborator de testare psihologică, precum și Nivelul de calificare al psihologilor de atunci - din care astăzi mai trăiesc în afara sistemului medical de testare în aviație: Ancuța (șeful psihologilor pe țară), Mircea Toma (exCatavencu, ActiveWatch etc)  etc era considerat la nivel european ca fiind pe primul loc! Așa era atunci!

Pentru că subiectul capătă valențe și segmente diferite de analiză în cele două aviatii, militară și civilă, analiza reputatilor specialiști de atunci era extrem de complexă și de durată. Ca să înțelegem mai bine aspectul dpdv al unui pilot militar, de exemplu, trebuie să ne gândim la cazurile mediatizate de presă, în care piloții avioanelor militare care, din motive tehnice, au trebuit pur și simplu să se sinucidă manevrând acele avioane cât mai departe de zonele locuite, zone peste care avioanele s-ar fi prăbușit producând pagube imense și pierderi de vieți omenești în cazul în care ei, piloții, ar fi ales varianta catapultarii (pentru că prin catapultare pilotul și-ar fi salvat viața lui dar ...!)

Un alt exemplu mai vechi din aviația civilă este dat însă și de cazul mecanicului de bord american care a intrat în cockpit cu un ciocan și a încercat să ucidă piloții și să prăbușească avionul cu pasageri cu tot, pentru că soția și fiul lui să poată încasa asigurarea - cazul descris și pe “Dezastre în aer” de altfel!

Din păcate, astăzi vizita medicală este banală aproape și testele psihologice durează câteva ore doar, ca urmare a impunerilor făcute la nivel european și a presiunilor operatorilor economici.

Prăbușirea intenționată a unui avion egiptean de pasageri în oceanul atlantic de către un copilot religios a fost trecută sub tăcere în anii 2000. Cazul copilotului companiei low cost German Wings care conform datelor publicate de anchetatori ar fi prăbușit intenționat avionul Airbus 320 decolat din Spania către Germania a atras atenția pentru puțin timp asupra acestui aspect. Pentru că s-a constatat abia la anchetă că acel pilot ar fi avut probleme la tărtăcuță că era în evidența unui medic specializat în astfel de afecțiuni, că nu a anunțat nici medicul cu ce se ocupă și nici compania de ce suferă și ce tratamente ia, etc. Rezultatul: un avion distrus și viețile pasagerilor și echipajului pierdute inutil! Și asta pentru doar ca să economisească circa 100 euro, costul unei vizite anuale de specialitate psihologică!

În România, este cvasi necunoscut cazul unui pilot civil pensionat după ce zburase mii de ore de zbor pe diverse tipuri de avioane și care a ales să se sinucidă spânzurându-se de ușa apartamentului sau pentru ca soția și fata lui refuzaseră să îl urmeze la acțiunea lui de strămutare din București undeva la țară - conform poveștilor ce circulă pe tema aceasta!

O știre însă vine să bulverseze iar acest tablou și așa subiect tabu.

Pe surse se afla că, în urma masivelor concedieri din ultimul timp făcute de către gigantul arab Emirates, trei persoane membre ale personalului navigant (nu se menționează însă dacă piloți, tehnici, ingineri de bord) s-ar fi sinucis! Compania arabă a refuzat să facă comentarii pe această temă și totul este acum lăsat în seama speculațiilor de presă, a zvonurilor, etc. Cum însă pandemia a produs realmente catastrofe dpdv financiar piloților din întreaga lume și mai ales și la noi presiunea psihologică asupra lor a devenit brusc imensă!

Gândiți-va că un pilot trebuia musai înainte de pandemie să facă cel puțin 3 decolări și 3 aterizări în maxim 90 de zile consecutive pentru a își menține calificarea și nu antrenamentul! Din 15 februarie și până acum, sunt enorm de mulți piloți care nu au mai urcat în vreun cockpit de avion și perspectivele sunt și mai sumbre. În plus, piloții, fie au fost dați afară total, fie au fost băgați în șomaj tehnic. Pe cei de afară care au fost trimiși acasă în special la companiile unde activau ca și expați nu îi prea vaită nimeni pentru că au avut salarii și venituri minime duble sau triple față de cei locali, așa încât dacă au avut grijă să nu toace tot, au de unde acum să consume până la revenirea industriei. De aceea au fost și porecliți “ursuleții” Teddy Bear” etc!

Pe cei de la noi care stau acum pe 25% din venitul mediu minim pe economie, adică doar vreo 2500 ron, de la venituri de 2.500 euro în sus mimim, trebuie însă să îi analizăm pentru că nu se știe cât vor mai rezista presiunii ratelor, cheltuielilor cu casă, familie, etc. Politica proastă dusă de unele companii aeriene în România prin care au păcălit statul oferind piloților salarii insignifiante în lei pentru ca să se evite plata taxelor și impozitelor aferente, plata prin paradisuri fiscale, etc în situația în care piloții au fost trimiși acasă brusc, va arată cum vor răspunde cei în cauză acestor provocări, dar și cum se vor organiza ca răspuns în viitor - se estimează că în 6-7 luni traficul aerian va reveni la un 60% din cel de anul trecut și că în maxim 2 ani se va reveni complet la valorile de trafic din 2019!) Pentru că acum la noile negocieri angajatorii vor oferi salarii și venituri și mai mici motivând această criză, faptul că mulți operatori vor da sau au dat deja faliment, că angajatorii de marcă, arabii și asiaticii din aviație, au redus drastic zborurile și numărul expatilor, etc iar piloții au nevoie totuși de un nivel de trai diferit de cel mediu!

Canibalizare internă a aviației civile

În plus, piloții pensionari vor fi preferați în locul celorlalți pentru că din start vor accepta salarii și venituri și mai mici, având în spate pensia ca back-up! Adică vom asista la o canibalizare internă a aviației civile! Problema aceasta a testării angajaților a fost pasată în mod eronat de către neomarxisti apăruți în aviația civilă europeană și mondială către departamentele de HR în loc să rămână măcar pentru piloți în cadrul departamentelor medicale specializate pe aviație. Motivația lor fiind ca de obicei reducerea costurilor și maximizarea profitului acționarilor nemiloși. De exemplu cum ar putea o duduiță, specializată în HR la salamuri și cârnați și trecută apoi printr-o bancă, să se priceapă la piloți și însoțitori de zbor când nu are o calificare de psiholog măcar, aceasta este întrebarea? Asta și pentru că în România să ajungi director general al unei companii de aviație naționale fără studii superioare s-a putut, să ajungi director general fără nicio experiență în aviație s-a realizat de mai multe ori, așa încât să ajungi șefa HR de la cârnați și cecuri bancare ce mare greutate a fost?

Recenta publicare a listei cu salariile - nu și a veniturilor atenție! - a angajaților unei companii (n.r. Tarom) a arătat cât de mult câștigă absolut nemeritat față de un pilot șefa de la HR trecută prin salamuri și cârnați cu sos bancar și care, fiind considerată indispensabilă Taromului în pandemie, a făcut telework de acasă și a încasat fabuloasele sume publicate, în timp ce piloții stau în șomaj tehnic! Importanța economică  a muncii era descrisă de curând la un post tv (B1 TV) de către deputatul independent Bode, șef al comisiei de transporturi, care arată că la Romatsa directorul economic câștigă 10.000 euro pe lună, deși nu are nici cea mai mică problemă de muncă, stres, calificare etc, ca și controlorii de trafic! Adică pe românește: fraților, piloții trebuie plătiți adecvat pentru că ei sunt cei care zboară avioanele, iar restul conform importanței economice a muncii lor!

Pilotul dă examene din 6 în 6 luni și tanti de la HR nu dă nimic! Dacă pilotul nu zboară, tanti de la HR își ia banii că e importantă tare! După publicarea listelor, familiile piloților au luat foc efectiv! Soțiile și fostele soții, copii din actualele și fostele relații, toți au văzut cam cum stă treaba și au început scandalul care se sparge tot în capul piloților și așa la pământ cu moralul din cauza lipsei zborului, etc. Evident că la primul caz de incident sau accident, Doamne ferește, el va fi cauzat în parte de lipsa de antrenament, de stresul generat de toate de mai sus, pe lângă condiții de zbor, defecte etc, care apar în astfel de situații în mod inevitabil.

Și atunci să te ții pentru că înot nu putem ajunge până la Viena sau New York, nu-i așa?”, a precizat Cezar Osiceanu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel