SUA, preoți catolici, acuzați de pedofilie

O anchetă a Procurorului General de Pennsylvania, publicată marţi, a dezvăluit peste 1000 de cazuri de abuzuri sexuale comise de peste trei sute de 'preoţi prădători', muşamalizate de Biserica Catolică de peste şase decenii.

Raportul final, emis de Curtea Supremă din Pennsylvania şi elaborat de un juriu popular căruia i-au fost prezentate concluziile anchetei, indică faptul că 'aproape toate cazurile' presupuse sunt astăzi prescrise şi nu pot fi urmărite penal. În procedura penală americană, Ministerul Public poate prezenta faptele unui juriu popular, care decide dacă există sau nu dovezi pentru începerea urmăririi penale. Doi preoţi au fost inculpaţi până în prezent, unul pentru agresiune sexuală repetată asupra mai multor copii, cel mai recent dintre aceste cazuri având loc în 2010. Cel de-al doilea preot, acuzat că a agresat un copil de şapte ani, a pledat vinovat la sfârşitul lunii iulie, însă acuzaţia constituie un delict şi nu o infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de maximum cinci ani.

Nu pot fi pedepsiți decât prin expunere publică

Deşi cei acuzaţi în cadrul anchetei nu mai pot fi urmăriţi penal, juraţii au decis să facă publice numele a câtorva zeci dintre aceşti reprezentanţi ai Bisericii Catolice. Raportul evocă agresiuni sexuale cărora le-au căzut victime şi unii copii cu vârste sub zece ani. În acest sens, documentul citează cazul unui preot care a abuzat cinci surori, dintre care cea mai tânără avea doar 18 luni la începutul presupuselor fapte. Aceasta nu este prima dată când un juriu popular a publicat un raport care dezvăluie cazuri de pedofilie în sânul Bisericii Catolice americane, însă niciodată nu a fost realizată o investigaţie care să scoată la iveală un număr atât de mare de cazuri, precizează AFP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel