SUA atac în Siria: Coreea de Nord, ripostă dură

king jong un dece
king jong un dece

Coreea de Nord a calificat sâmbătă ca "act intolerabil de agresiune" loviturile americane asupra unui aeroport militar sirian, un act "dovedind de peste un milion de ori", potrivit Phenianul, justețea programului său nuclear, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Acest comentariu, difuzat de presa oficială, constituie prima reacție a Phenianului la atacul ordonat în cursul nopții de joi spre vineri de către președintele american, Donald Trump, după un presupus bombardament chimic, atribuit regimului de la Damasc.

"Atacul american cu rachete asupra Siriei este clar un act intolerabil de agresiune împotriva unui stat suveran, pe care noi îl condamnăm cu fermitate", a declarat un purtător de cuvânt neidentificat al Ministerului nord-coreean de Externe, citat de agenția oficială KCNA.

"Realitatea de astăzi arată că trebuie să exercităm putere contre putere și dovedește de peste un milion de ori că decizia noastră de a ne întări capacitatea de descurajare nucleară este o bună alegere", a adăugat el.

Analiștii sunt de părere că loviturile asupra aeroportului militar sirianreprezintă, de asemenea, un mesaj clar în direcția Phenianului pentru a avertiza că Statele Unite nu se vor teme să utilizeze opțiunea militară împotriva Coreii de Nord.

Recent, Donald Trump a amenințat Phenianul cu o acțiune unilaterală dacă Beijingul nu va reuși să frâneze programul de arme nucleare al vecinului său, ceea ce Phenianul nu se arată deloc dispus să facă.

"Chiar dacă vor să pară ca o superputere, Statele Unite s-au legat numai de țări lipsite de arme nucleare, iar administrația Trump nu face excepție", a adăugat purtător de cuvânt, citat de agenția oficială KCNA.

[citeste si]

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy