Ştrandul şi Baia Giuleşti, reabilitare. PMB, proiect

Strand
Strand

Ştrandul şi Baia Giuleşti urmează să fie supuse unor lucrări de reparaţii capitale, valoarea totală a investiţiei fiind estimată la 5 milioane de lei, conform unui proiect de hotărâre care figurează pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Capitalei din 11 martie. 

Vor fi supuşi aprobării indicatorii tehnico-economici aferenţi documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii. Finanţarea se va face din bugetul propriu al municipiului Bucureşti, prin Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement. Valoarea totală, inclusiv TVA, este estimată la 5.068.284 lei, dintre care lucrările de construcţii şi montaj reprezintă 3,1 milioane lei. Lucrările urmează să fie realizate în decurs de 12 luni. 

Conform expunerii de motive, semnată de primarul general, Gabriela Firea, principalele lucrări de intervenţie propuse sunt: protejarea şi repararea elementelor structurale, demolarea parţială a unor elemente nestructurale, fără modificarea configuraţiei exterioare, şi extinderea aripii din dreapta a clădirii băii. 

În ce vor consta lucrările



"Prin proiectul de reparaţii capitale se urmăreşte asigurarea unei funcţionalităţi superioare a Ştrandului şi Băii Giuleşti prin reorganizarea parţială a spaţiilor şi extinderea lor, reabilitarea sistemelor de instalaţii interioare, înlăturarea deficienţelor şi asigurarea securităţii vizitatorilor", prevede acelaşi document. Conform raportului de specialitate, se vor reabilita grupurile sanitare şi duşurile solare, iar ştrandului pentru adulţi i se vor aduce o serie de îmbunătăţiri, precum: scări verticale, borduri din material antiderapant. Se mai propune reabilitarea interioară şi exterioară a clădirii băii publice Giuleşti, construirea unui ştrand pentru copii şi a unei unităţi alimentare. 

Ştrandul şi Baia Giuleşti sunt în administrarea ALPAB, terenul pe care se află construcţiile fiind format din două loturi alipite: unul de 2.969 mp (pe care se află un bazin de înot, un spaţiu verde, grupuri sanitare, platforma cu duşuri) şi unul de 833 mp (pe care se află clădirea Băii Giuleşti şi un spaţiu verde). 

Vezi şi: Zeci de migranţi descoperiţi într-un TIR la Nădlac

Ultimele detalii despre Andreea Bălan. Ce au decis medicii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel