Fostul ministru al Agriculturii, Stelian Fuia, este urmărit penal de către DNA pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au început urmărirea penală față de Stelian Fuia, director la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare a Plantelor Medicinale și Aromatice Fundulea (la data faptelor), în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea în formă calificată de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obținut pentru altul un avantaj patrimonial, se arată într-un comunicat al DNA.
De asemenea, DNA a mai început urmărirea penală față de State Alexandrina și State Daniel, sora, respectiv cumnatul lui Fuia, asociați la SC PROCERA AGROCHEMICALS, în sarcina cărora s-a reținut complicitate la infracțiunea în formă calificată de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obținut pentru altul un avantaj patrimonial.
Din Rezoluția de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date și indicii temeinice potrivit cărora învinuitul Fuia Stelian, în calitate de director la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare a Plantelor Medicinale și Aromatice (S.C.D.P.A.M.) Fundulea, a omis îndeplinirea unui act de serviciu în cadrul unei proceduri de executare silită, fapt ce a condus la vânzarea ilegală, prin licitație organizată la data de 19 decembrie 2005, a unor imobile din patrimoniul statului către o persoană fizică, banii fiind plătiți societății la care asociată era sora învinuitului Fuia Stelian.
Concret, învinuitul Fuia Stelian, în calitate de director general al SCDPAM Fundulea, deși cunoștea că împotriva instituției publice pe care o conducea s-a declanșat, ca urmare a unei sentințe civile, o procedură de executare silită a unor bunuri pe care instituția le deținea în calitate de concesionar, nu a formulat contestație la executare (conform Codului de procedură civilă) și nu a arătat că bunurile se aflau în patrimoniul statului.
Fapta a avut în vedere stingerea unei datorii pe care, inițial, Stațiunea de cercetare Fundulea o avusese față de Stațiunea Didactică Belciugatele. După încuviințarea executării silite, cu acordul Stațiunii Fundulea, dreptul de a recupera datoria a fost preluat, printr-un contract de cesiune de creanță, de către SC PROCERA AGROCHEMICALS. Avantajele patrimoniale obținute de SC PROCERA AGROCHEMICALS, după executarea silită, s-au reflectat, în mod direct, în patrimoniul învinuiților State Alexandrina și State Daniel (soră și cumnat ai lui Fuia Stelian), asociați la SC PROCERA AGROCHEMICALS. Cei doi beneficiari ai foloaselor au cunoscut și au acceptat prejudicierea statului prin modalitatea descrisă mai sus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu