Stația Internațională: Scurgere de oxigen, detectată la o capsulă Soyuz

statia spatiala
statia spatiala

O scurgere de oxigen provocată de o microfisură cauzată de un meteorit a fost detectată la nivelul unei capsule Soyuz care este conectată la Staţia Spaţială Internaţională (ISS).

Însă, conform anunţului făcut de agenţia spaţială rusă, Roscosmos, citată de AFP,  nu prezintă un pericol real pentru astronauţii aflaţi la bordul avanpostului orbital.

'Am avut noaptea trecută o situaţie de urgenţă la bordul ISS: o scurgere de oxigen şi o scădere a presiunii. Au fost luate măsuri pentru a descoperi originea lor, iar echipajul american s-a reunit în segmentul rusesc al staţiei', a declarat Dmitri Rogozin, directorul Roscosmos, citat de agenţia de presă Ria Novosti.

Scurgerea a fost localizată la nivelul capsulei Soyuz MS-09, conectată de segmentul rus al ISS, şi a fost cel mai probabil cauzată de impactul cu un micrometeorit, a precizat Dmitri Rogozin. 'Nicio ieşire în spaţiu nu va fi necesară pentru efectuarea reparaţiilor. Dacă scurgerea provine din interior către spaţiu, atunci e mai bine să lipeşti peretele din interior. Reparaţia va rezista mai bine graţie presiunii', a continuat oficialul rus.

Nimic nu ameninţă viaţa şi securitatea echipajului

Potrivit lui Dmitri Rogozin, 'nimic nu ameninţă viaţa şi securitatea echipajului', iar vehiculul Soyuz 'va fi conservat după efectuarea reparaţiilor'. La bordul ISS se află, începând din 21 martie, astronauţii americani Drew Feustel şi Richard Arnold şi cosmonautul rus Oleg Artemiev. Echipajul staţiei a fost completat începând din 8 iunie cu rusul Serghei Prokopiev, americanca Serena Aunon-Chancellor şi germanul Alexander Gerst.

Staţia Spaţială Internaţională, unul dintre rarele exemple ce marchează cooperarea dintre Rusia şi Statele Unite într-un context de tensiuni diplomatice fără precedent între cele două ţări după Războiul Rece, se află pe orbită din 1998 la aproximativ 400 de kilometri deasupra Terrei şi se deplasează cu o viteză de 28.000 de kilometri pe oră. Şaisprezece ţări participă la proiectul ISS, care a avut un cost total de 100 de milioane de dolari, finanţat în mare parte de Statele Unite şi Rusia.

Vezi și: SUA, ”Forţă spaţială”. Pence: A venit timpul



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel