Spitalul Sfânta Maria: Raportul Inspecției Sanitare arată că nu sunt îndeplinite criteriile pentru pacienții cu transplant

Inspecţia Sanitară de Stat a finalizat controlul la Spitalul Sf. Maria din Bucureşti, constatându-se, potrivit raportului întocmit, că nu sunt îndeplinite criteriile în cazul pacienţilor cu transplant. Asta după ce inițial Managerul Spitalului 'Sfânta Maria', Narcis Copcă, a declarat că nu au fost găsite nereguli. 

Conform punctului 2 din Anexa 2 a Ordinului 860/2013 privind acreditarea centrelor de transplant, pentru ca o unitate medicală să fie acreditată pentru transplantul de organe, infrastructura de transplant trebuie să aibă 'unitate specializată de laborator, acreditată pentru activitatea de transplant, cu personal care să asigure disponibilitatea laboratorului 24 ore din 24'.

În cazul Spitalului Sf. Maria, inspectorii au constatat că, deşi în structura organizatorică a spitalului este un laborator de analize medicale, acesta nu există în realitate. Serviciile sunt externalizate către o firmă privată (Centrul Medical MED-AS) şi alte patru unităţi sanitare publice (Institutul de Hematologie, Spitalul Fundeni, Spitalul Matei Balş şi Centrul de Transfuzii Bucureşti)", precizează Ministerul Sănătăţii.

În urmă cu doar două zile managerul spitalului declara că Inspecția Sanitară a constatat că totul este perfect.

Vă anunţ că Inspecţia Sanitară trimisă de domnul ministru a stat două zile că a găsit totul perfect', a spus Narcis Copcă în urmă cu doar două zile. El a susţinut că unitatea medicală este acreditată pentru a face transplant pulmonar.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel