Sparanghel Germania. Zboruri cu muncitori sezonieri, programate astăzi

Două zboruri cu muncitori sezonieri pentru Germania sunt programate, sâmbătă, din Sibiu, spre Germania, au declarat reprezentanții Prefecturii județului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Andreea Ștefan, în mod excepțional, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a aprobat alte două zboruri de pe Aeroportul Internațional Sibiu, în cursul zilei de sâmbătă.

„Primul zbor este programat la ora 10.20, iar al doilea este programat la ora 18.00", a spus Ștefan.

Două curse charter au plecat joi și alte două vineri, de pe Aeroportul din Sibiu, spre Dusseldorf, Baden Baden și Karlsruhe.

Pe zborul charter cu destinația Karlsruhe, care a decolat de pe Aeroportul Sibiu vineri s-au prezentat la îmbarcare 9 persoane cu domiciliul în comuna Pătrăuți jud. Suceava, localitate aflată în carantină. Aceștia au fost identificați la punctul de trecere al frontierei și nu li s-a permis să călătorească, fiind duși acasă sub coordonarea Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenții, relatează Mediafax.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel