Comisia Europeană a anunţat marţi că va continua discuţiile cu statele membre referitoare la gazoductul South Stream, în pofida anunţului Rusiei că a renunţat la proiect, scrie Mediafax, care citează agenţia bulgară Novinite.
"Viitoarea întâlnire a fost planificată pe 9 decembrie şi va avea loc chiar dacă Rusia a anunţat că renunţă la proiect", a declarat vicepreşedintele CE pentru Uniunea Energetică, Maros Sefcovic.
El a adăugat că proiectul a fost discutat în mod regulat de către statele membre relevante şi Comisie, care a găzduit mai multe întâlniri pentru a găsi o soluţie care să respecte legislaţia UE.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat luni, în timpul unei vizite în Turcia, că Moscova abandonează proiectul din cauza obiecţiilor Comisiei Europene.
Potrivit CE, proiectul care are rolul să transporte gaze ruseşti pe sub Marea Neagră, via Bulgaria, către Europa de Sud şi Centrală, ocolind Ucraina, nu respectă aşa-numitul Pachet Trei Energie al UE, legislaţie care prevede separarea operaţiunilor de producţie de energie de cele de distribuţie.
"În mod evident, această nouă evoluţie va fi un element suplimentar care va fi discutat la acea întâlnire", a spus Sefcovic.
Un purtător de cuvânt al CE în domeniul protejării climei şi energiei, Anna-Kaisa Itkonen, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că executivul UE nu dispune de un cadru legal pentru a compensa Bulgaria, în urma anulării de către Rusia a construcţiei South Stream.
Renunţarea la proiectul de 45 de miliarde de dolari reprezintă cel mai recent semn al faptului că legăturile economice dintre Rusia şi Europa rămân tensionate, în condiţiile în care criza din Ucraina continuă.
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat că, în locul South Stream, Rusia se va orienta spre livrarea de gaz către Turcia, prin intermediul unei alte conducte care traversează Marea Neagră.
Astfel, Gazprom va construi, alături de Boru Hatlari Ile Petrol Tasima din Turcia, un gazoduct capabil să livreze 63 de miliarde de metri cubi de gaz dinspre Rusia spre Turcia, a relatat Bloomberg.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu