Sorin Oprescu află dacă va fi eliberat

Sorin Oprescu află, joi, dacă va fi eliberat din arest, după ce, miercuri, a contestat ecizia Tribunalului ce îl menţine în arest preventiv.

Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au rămas în pronunţare.

Oprescu a încercat de mai multe ori să iasă din spatele gratiilor, dar fără succes până acum. A părăsit Arestul Central doar pe timpul câtorva internării.

[citeste si]

Sorin Oprescu a fost arestat preventiv pe 7 septembrie pentru mai multe fapte de luare de mită.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) arată, într-un comunicat de presă, că faţă de Sorin Oprescu, primar al municipiului Bucureşti, în prezent suspendat din funcţie, aflat în arest preventiv în această cauză, a fost extinsă urmărirea penală cu privire la săvârşirea, în concurs real cu infracţiunea de luare de mită, şi a infracţiunilor de spălare de bani, abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Procurorii au pus sechestru

În aceeaşi cauză, în vederea confiscării extinse, procurorii au pus sechestru pe două proprietăţi ale lui Sorin Oprescu, până la concurenţa valorii de 1.264.531,8 lei, respectiv o cotă indiviză de 5/6 dintr-un imobil situat în Bucureşti, Sectorul 1, cu o suprafaţă totală de 244,19 mp (inclusiv, logie, terasă, loc de parcare la demisol şi boxă) şi pe o cotă parte indiviză ce reprezintă 101,64 mp de teren.

De asemenea, anchetatorii au pus sechestru pe un imobil aparţinând partenerei de viaţă a lui Sorin Oprescu, situat în Bucureşti, Sectorul 1, până la concurenţa valorii de 2.411.019,01 lei.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel