Sondaj incredibil în Marea Britanie: efectul surpriză al campaniei UKIP

Susținerea pentru apartenența Marii Britanii la UE a atins cel mai înalt nivel din 1991 până în prezent. Un sondaj realizat de Ipsos Mori spune că 56% dintre britanici ar vota pentru rămânerea în Uniunea Europeană.

Rezultatul este mai mult decât o surpriză, fiindcă partidul care a cunoscut o ascensiune fulminantă pe scena politică din Insulă, UKIP, pledează pentru ieșirea din Marea Britanie. În mod paradoxal, în timp ce britanicii votează partidul care promite să-i scoată din UE, spun că la referendum ar alege să nu părăsească organismul politico-economic condus de la Bruxelles.

Presa britanică scrie că cea mai plauzibilă explicație pentru sprijinul rămânerii Londrei în UE este că ascensiunea UKIP a polarizat dezbaterea referitoare la apartenența la Uniunea Europeană.

Planul anti-români, desființat de Juncker. Amenințarea șefului Comisiei Europene

Opinia publică rămâne însă divizată cu privire la chestiuni specifice ce țin de relația Londrei cu Bruxellesul. 34% și-ar dori ca Marea Britanie să fie parte a unei comunități economice fără legături politice, în timp ce doar 29% ar prefera ca situația din prezent să nu se schimbe. 14% ar vrea o integrare politică și economică mai puternică, în timp ce 17% vor părăsirea UE.

Un sondaj realizat de ComRes relevă că părerile sunt împărțite în privința aspectelor specifice precum imigrația.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel