EXCLUSIV  Șoferi de TIR români, blocați în Franța și Anglia de angajator. ”Mai am mâncare pentru o zi. Nu ne-am primit salariile”

Sursa foto: Trifu Alexandru
Sursa foto: Trifu Alexandru

Mai mulți șoferi români fac apel la autorități după ce au rămas blocați în Franța și Anglia. Angajatorul nu le-ar fi plătit salariile, iar oamenii nu au cum să ajungă în țară. 

Nu mai puțin de 25 de șoferi români de TIR se află într-o situație critică în state de Uniunea Europeană. Unul dintre ei a declarat în exclusivitate pentru DC News că angajatorul nu le-ar fi plătit salariile de aproximativ trei săptămâni și au rămas blocați cu TIR-urile în Franța sau în Anglia. Mulți dintre ei nu mai au bani, nici alimente. 

Trifu Alexandru Mircea spune că nu își dorește decât să ajungă acasă la familie, iar ulterior va acționa în judecată compania la care lucrează.

”Sunt șofer de TIR și sunt abandonat în apropiere de Lyon, în Franța. Nu am primit niciun salariu de trei săptămâni. Ne duce cu zăhărelul turcul (n.r se referă la patronul companiei de transport). Pe data de 6 martie, trebuia să ne bage salariul, minimul pe economie de 200-300 de euro, cât e, și diurna aferentă pentru că suntem detașați pe comunitate, în baza contractului Macron. Avem o diurnă aferentă contractului. Am încercat să iau legătura și cu Consulatul de la Paris, și cu cineva din firmă care se ocupă și e mâna draptă a patronului, le-am trimis mesaj și acum dimineață cu situația și nu s-a rezolvat nimic. Eu nu vreau decât să ajung acasă în România, la familie. Acasă o să îi chemăm în judecată. Dar vreau să ajung acasă. Asta e singura mea dorință.

Nu mai au cu ce să se întrețină 

Eu sunt blocat în Franța cu remorca goală. Nu mai am cu ce să mă întrețin. Mai am mâncare pentru astăzi, apă și ceva mâncare. Și nu sunt numai eu. Sunt 25 de șoferi blocați. Unii dintre ei sunt în Anglia. Nimeni nu și-a primit banii și sunt blocați ca și mine. Patronul ne duce cu zăhărelul că francezul nu l-a plătit, acum că ar fi intrat în carantină”, a precizat Trifu Alexandru Mircea, în exclusivitate pentru DC News

Fratele său, apel disperat către autorități

Fratele șoferului de TIR face un apel disperat către autoritățile din România pentru a-l putea aduce acasă. El ne-a trimis acest mesaj pe adresa redacției. 

”Vă rog ajutați-i! Situația e critică! Nu-i bagă nimeni în seamă! Ma numesc Trifu Ioan Ștefan din Voluntari, Ilfov. Am fratele șofer de TIR în Comunitatea Europeană, acum este în Franța și de trei săptămâni nu și-a primit salariul! În aceasta situație sunt mai mulți șoferi. Ținând cont de situația actuală, ce este de făcut!?

Vă rog frumos ajutații! Situația lor este Excepțională!

Firma se numește (...) DCNews a decis să nu publice denumirea firmei. 

Am sunat la Ambasada României în Franța și doamna care a răspuns mi-a comunicat că va fi contactat fratele de cineva din departamentul privind munca! Până la ora actuală, nu a primit nici un răspuns! Situația devine dramatică!”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel