Sistemul de urgență, desființat din interior. Medic primar urgențe, soluție inedită- Sondaj

A fost COD ROȘU vineri dimineață. Pe Centura Ploiești un tragic accident a ucis cinci oameni și a băgat în spital 28. Medicul primar urgențe Tudor Ciuhodaru se întreabă ce s-ar fi întâmplat dacă accidentul avea loc la Iași, dacă sistemul de urgență ar fi fost pregătit să primească o "avalanșă" de oameni răniți. Ar fi clacat?  Soluția medicului, care este și deputat este înființarea unor centre de traumă regionale. 

"Accident groznic: 5 morţi şi 28 de răniţi. Oare câţi vor aştepta cu orele pe hol pe la urgenţe? Oare câţi vor beneficia de tratament în acea "oră de aur"? Cum ar fi dacă o astfel de tragedie s-ar întâmpla la Iaşi? E un nou semnal de alarmă privind organizarea dezastruoasă a sistemului de urgenţă. Nu e suficient să transporţi pacienţii pompieristic la spital iar apoi să nu asiguri condiţiile pentru a fi rezolvaţi în timp util. Sau să începi să-i plimbi prin curtea spitalelor pavilonare sau între spitale sau pe cerul patriei" este de părere conf.univ.dr Tudor Ciuhodaru. 

O nouă lege pentru înființarea centrelor de traumă regionale

Medicul primar urgențe spune că "Soluţia e simplă: înfiinţarea centrelor de traumă regionale şi circuite separate în UPU pentru urgenţele traumatice. Voi depune acest demers legislativ în parlament. Doar aşa victimele accidentelor vor putea fi preluate, investigate şi tratate în timp util, cu toate specialităţile necesare, reducând riscul de apariţie a complicaţii şi crescând şansele de vindecare. Mai mult ca oricând e nevoie de o nouă lege care să corecteze deficienţele majore din organizarea sistemului de urgenţă". 

"Însănătoşire grabnică tuturor accidentaţilor şi respect pentru colegii mei de la Salvarea din Ploieşti ce au venit şi de acasă pentru a asigura tratamentul la locul accidentului", conchide medicul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel