€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641

Urmărește dezbaterea live

 

Simpatizantul lui Călin Geogescu, care l-a ameninţat pe Ilie Bolojan, arestat preventiv
Autor: Andrei Itu

foto-pixabay_36403800
 

Judecătoria Sectorului 5 a hotărât marţi seara arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului care a ameninţat pe TikTok familia preşedintelui interimar Ilie...

Vezi și - Primele declarații ale lui Radu Pally, șeful de campanie al lui Călin Georgescu, după ce fost vizat de percheziții

Bărbatul este un susţinător al lui Călin Georgescu și este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de incitare la violenţă, ură sau discriminare în formă continuată, tulburare a ordinii şi liniştii publice în formă continuată, dar şi ultraj.

“Băi Bolojane, vă iau familia şi o dau, uite aşa, cu capul de bordură. (...) De ce ai zis mă că Elena Lasconi va fi în turul doi cu celălalt candidat? Vă stă în gât să îi pronunţaţi numele lui Călin Georgescu? Următorul protest va fi unul mare şi dacă nu o să cazi şi tu Bolojane şi tu Ciolacule (...)“, declara influencerul, care are pseudonimul florin_cry, notează Agerpres.

Ce spune Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti

“În baza mijloacelor de probă administrate, procurorii au reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt. În data de 14.02.2025, în jurul orelor 13:00, respectiv 18:00, precum şi în data de 15.02.2025, în jurul orei 10:00, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a publicat pe o platformă de socializare trei înregistrări audio-video în cadrul cărora acesta a incitat publicul la violenţă împotriva clasei politice, pe motiv de apartenenţă politică şi poziţii publice asumate de membrii clasei politice, prin atingeri grave aduse demnităţii acestora şi prin ameninţări, tulburând astfel ordinea şi liniştea publică.

De asemenea, în înregistrarea din data de 14.02.2025, ora 18:00, inculpatul a adresat ameninţări cu acte de violenţă împotriva preşedintelui interimar al României şi împotriva familiei acestuia, în legătură cu exercitarea funcţiei“, spune Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, într-un comunicat remis marţi. Marţi dimineaţa, poliţiştii au efectuat o percheziţie la locuinţa bărbatului, acesta fiind săltat şi dus la audieri.

Vezi și - Au pus presiune SUA pe România în cazul fraților Tate? Premierul Ciolacu contrazice ce a apărut în Financial Times

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close