SIMONA HALEP - SERENA WILLIAMS, FINALA de la TURNEUL CAMPIOANELOR 2014. Românca a anunțat cum va aborda ultimul act de la Singapore, cu liderul mondial

SIMONA HALEP - SERENA WILLIAMS, FINALA de la TURNEUL CAMPIOANELOR 2014. Simona Halep încheie duminică un sezon 2014 de vis, în cel mai frumos mod posibil, cu o finală la Turneul Campioanelor. Românca a anunțat că vrea să ia acest meci ca pe unul normal, însă este conștientă că emoțiile își vor face simțită prezența.

Vezi și: Cuvinte uriașe despre finala de la Singapore: "Dacă era meci de box ..."


SIMONA HALEP - SERENA WILLIAMS, FINALA de la TURNEUL CAMPIOANELOR 2014. Simona Halep a vorbit, într-un interviu acordat pentru gsp.ro, despre meciul câștigat în Grupa Roșie împotriva Serenei Williams, dar a explicat și cum va încerca să abordeze finala de la Singapore pentru a o învinge din nou pe americanca de pe locul 1 WTA:

"Au fost partide grele toate, numai jucătoare din Top 8. N-avea cum să fie altfel. Acum urmează adevărata finală, dar voi încerca s-o iau ca pe un meci normal. Ca şi cum ne-am înfrunta într-un turneu, în turul 2 sau 3. Ştiu că vor fi emoţii, n-are cum să nu fie aşa, dar, venind aici, n-am avut nici un fel de aşteptări. N-am presiune, nimic de pierdut, vom vedea ce se întâmplă".

Citește și: Serena Williams, declarație ȘOC înainte de finala cu Simona Halep

"N-am nici o şansă dacă stau în spatele liniei de fund"

Întrebată dacă va face ceva diferit faţă de ziua de miercuri, românca a răspuns: "Ştiu ce trebuie să joc, să vedem dacă va ieşi la fel de bine. Prima dată am avut un plan în minte şi, pur şi simplu, l-am executat. A ieşit. Va fi şi un joc mental, fiindcă ea e mai puternică fizic decât mine, loveşte mai tare. Va trebui să joc inteligent-agresiv, n-am nici o şansă dacă stau în spatele liniei de fund". 

De asemenea, chestionată dacă a învățat vreo lecţie după victoria obținută în grupe în fața liderului mondial, Simona Halep a explicat: "Că trebuie să cred în şansa mea împotriva ei. Cred că am jocul cu care o pot învinge. E bine că ne-am întâlnit deja, am mai multă experienţă acum, ştiu cum loveşte. Ea a disputat însă multe finale, pentru mine e prima dată aici. Totuşi, cred că am o şansă".

Finala de la Turneul Campioanelor 2014, dintre Simona Halep și Serena Williams, va fi transmisă aici de WWW.DCNEWS.RO, în format LiveText

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel