Simona Halep - making of Vodafone. Imagini inedite din spatele camerelor de filmat

Simona Halep a semnat de curând un contract cu Vodafone, iar reclama în care apare jucătoarea de pe locul 3 WTA a devenit deja celebră. 

Sportiva a fost invitată în apartamentul celor două "Bunici de duminică", unde le-a impresionat pe Tanti Ana şi Marcela cu naturaleţea ei. În clipul următor pot fi urmărite scene inedite din spatele camerelor, în care Simona Halep apare distrându-se pe cinste în timpul filmărilor.

 

Youtube video image

În povestea spusă de spotul publicitar al Vodafone, Tania Halep, mama jucătoarei de tenis, a aflat de ideea bunicilor de a găti şi s-a înscris în aplicaţia de pe Facebook "Bunici de duminică".

Filmările pentru clip au durat două zile şi au avut loc în apartamentul celor două bunici, din Piaţa Progresul.

"Primul lucru pe care l-am observat la Simona a fost cât de natural s-a integrat în scenariul propus de noi. În timpul filmărilor, am fost încântaţi să descoperim şi o altă faţă a jucătoarei de tenis: pe lângă faptul că este o campioană şi un sportiv extraordinar, Simona este şi un om minunat, amuzant, spiritual şi creativ", a declarat Laura Barbu, directorul departamentului de Marketing şi Comunicare Vodafone România, citată de prosport.ro.

Vezi și: Cum o analizează specialiștii în tenis pe Simona Halep

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel