Serviciile de Cloud, principalul factor de creștere în piața de IT&C pentru restul deceniului

Un studiu IDC realizat împreună cu Microsoft și Rețeaua de Parteneri Microsoft relevă tendințe de creștere semnificativă legate de platformele de cloud – atât pentru piață cât și pentru furnizorii de servicii IT&C.

București, 11 martie 2016 - Compania de analiză de piață IDC a publicat primul volum dintr-o serie de e-book-uri ce detaliază starea și evoluțiile pieței de IT&C. Studiul IDC este realizat prin colaborarea cu Microsoft și rețeaua sa globală de parteneri. Conform cercetărilor, peste 80% dintre clienţi utilizează sau adoptă tehnologia cloud. Iar cea mai mare piaţă de cloud —incluzând hardware, software şi serviciile profesionale şi gestionate din aria tehnologiei cloud —va depăşi 500 de miliarde de dolari până în 2020.

Dacă vorbim de serviciile cloud disponibile public (spre deosebire de cele private, implementate intern de companii sau organizații) IDC estimează că venitul global din servicii IT aferente (de ex. SaaS, PaaS şi IaaS) va atinge 141,2 miliarde USD până în 2019, cu o rată compusă a creşterii anuale (RCCA) de 19,4%: de aproape 6 ori mai mult decât rata creşterii generale a cheltuielilor IT.

IDC prezice creşteri seminificative ale pieței serviciilor de cloud în toate regiunile. SUA au contabilizat 64% din venituri în 2015, însă se prefigurează să scadă la 60% până în 2019. America Latină (RCCA 31,4%) şi Asia Pacific, excluzând Japonia (RCCA 24,1%), vor înregistra cele mai mari rate de creştere pentru cloud-ul public în următorii 5 ani.

Din punctul de vedere al prestatorilor de servicii IT, partenerii Microsoft ale căror venituri provin în proporție de 50% sau mai mult din servicii de cloud au o dezvoltare de 2 ori mai mare, un profit brut de 1,5 ori mai mare şi venituri recurente de 1,8 mai mari decât cele ale partenerilor similari – în creştere faţă de cifrele rezultate în studiul similar realizat în anul 2014.

Veniturile recurente sunt un obiectiv dezirabil pentru orice afacere. Cercetări suplimentare ale IDC au arătat că veniturile recurente asigură cotări mai ridicate ale companiei, care pot aduce beneficii precum condiţii mai bune de împrumut şi o valoare mai mare pentru investitori.

În ceea ce privește serviciile de tip SaaS (Software as a Service), PaaS (Platform as a Service), IaaS (Infrastructure as a Service), alături de toate serviciile profesionale şi gestionate din aria tehnologiei cloud (atât publice, cât şi private), precum şi software-ul şi hardware-ul adecvate pentru implementarea serviciilor cloud – se estimează să ajungă la o utilizare totală de trei ori mai mare decât în prezent.

"Modelul e afaceri al Microsoft la nivel internațional are la bază un ecosistem solid de parteneri, cel mai mare ecosistem din industrie, inclusiv în piața din România, unde activează câteva mii de companii partenere.  Tehnologia joacă un rol din ce în ce mai mare în business, ajutând clienții să găsească noi zone de creștere și optimizare, iar partenerii sunt în centrul acestei transformări de business. Soluțiile cloud construite de partenerii Microsoft devin mai flexibile, scalabile și accesibile unor segmente tot mai largi de clienți. Unul din scopurile principale ale Microsoft România este să ajute partenerii locali în maximizarea oportunităților din piața cloud așa cum apar ele în studiul IDC. Vorbim de o colaborare activă și un mix de programe, campanii, training-uri și incentive-uri, care oferă una dintre cele mai competitive marje de profitabilitate pentru parteneri.", spune Gabriela Matei, Director Comercial, Microsoft Romania

Numeroşi furnizori de soluţii aşteaptă momentul în care clienţii sunt pregătiţi, înainte de a investi într-o arie a tehnologiei. Având în vedere că serviciile de cloud prezintă din ce în ce mai mult interes pentru majoritatea clienţilor, este esenţial ca partenerii să se adapteze şi să îşi păstreze relevanţa pentru propria bază de clienţi. Astăzi, cu aproape 80% din companii utilizând sau adoptând complet cloud-ul şi numai 8% care sunt complet opace față de această nouă platformă (în scădere de la 21% în 2014), punctul critic poate fi considerat depășit, ceea ce ne plasează în etapa de „majoritate timpurie" de pe curba adoptării.

E-Book-ul, primul dintr-o serie de 5, e disponibil astăzi și dezvoltă rezultatele studiului, abordând şi idei mai profunde, cum ar fi impresia clienţilor despre cloud şi modul în care tehnologia cloud susţine alte arii de inovaţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel