Bărbatul din Piatra Neamț care a încercat să-și ucidă copilul, provocând intenționat o explozie, a fost condamnat. El se afla în proces de divorț cu mama băiatului și pierduse custodia.
Bărbatul în vârstă de 40 de ani din Piatra Neamț a fost condamnat definitiv după ce a provocat intenționat o explozie în apartamentul în care se afla cu băiețelul său de patru ani.
Instanța l-a condamnat la 12 ani şi 2 luni de închisoare. Totodată, el trebuie să le plătească vecinilor 4.000 de euro, iar copilului, 100.000 de euro. Bărbatul nu își poate exercita timp de patru ani niciun fel de drept părintesc asupra băiatului.
Copilul a rămas în grija mamei. Sentința este definitivă.
Totul s-a întâmplat în luna ianuarie a acestui an, când bărbatul, aflat în proces de divorț, era supărat că a pierdut custodia copilului. Înainte de a provoca intenționat explozia, și-a sunat soția și a amenințat-o că mai degrabă își ucide copilul, decât să-l piardă, potrivit Știrile ProTV.
Explozia a provocat însă numai pagube materiale, iar băiețelul a scăpat însă cu viață.
În primăvara acestui an, T.G., bărbatul din Cluj care și-a ucis fiul de opt ani, a fost condamnat la închisoare pe viață, cu drept de eliberare peste 20 de ani.
Pe 25 iulie 2020, băiețelul de opt ani, dat dispărut de acasă, a fost găsit mort în mașina tatălui său, într-un sat din zona oraşului Turda, cu o plagă rezultată prin înjunghiere în piept. Tatăl său a încercat, după crimă, să se sinucidă.
Ulterior, T.G. a susținut că micuțul i-a cerut să-l omoare și l-a amenințat că, dacă nu o face, se va sinucide.
Cu trei luni înainte de crimă, T.G. a fost dat în judecată de fosta soție. Femeia a cerut atunci emiterea unei ordonanțe președințiale prin care să fie suspendat, provizoriu, programul de vizitare stabilit în urma separării legale. (Detalii, AICI.)
Psihologul criminalist Gabriela Groza a afirmat, la Kanal D, privind cazul băiatului de opt ani ucis de tată, că "este un șoc, un eveniment traumatic, care are consecințe și pe termen scurt, și pe termen lung. Este o mamă care, în momentul ăsta, suferă enorm de mult și care nu știe pe ce drum s-o apuce".
Despre tatăl băiatului, Gabriela Groza a spus că "există un tipar de genul acesta pentru cei care nu mai au nimic de pierdut, este o situație atât de disperată atunci când simți că ai pierdut totul, încât cei mai vulnerabili ajung să comită gesturi radicale. Părintele care a *pierdut* copilul a ajuns să-l omoare". Tudorel Butoi a completat că "deseori, la cuplurile aflate în conflict, apare o nenorocită de patologie care se reazămă pe răzbunare și pe gelozie".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu