Cristian Seidler i-a răspuns lui Florin Roman, după ce deputatul PNL a spus că Anca Dragu trebuie demisă din funcția de președinte al Senatului.
Astăzi, Florin Roman, deputat PNL și vicepreședinte al Camerei Deputaților, a precizat că se vor întreprinde toate măsurile necesare pentru demiterea Ancăi Dragu din funcția de președinte al Senatului României (citește AICI). Cristian Seidler, deputat USR PLUS, a intervenit telefonic la România TV unde a denunțat modul prin care Florin Roman ar încerca să acopere faptul că se vor da bani primăriilor prin PNRR:
„Sigur că da, e o tehnică veche pe care toată lumea o cunoaște. Atunci când te simți cu musca pe căciulă, începi să acuzi pe alții. Atunci când începi să acoperi faptul că urma să dai 50 de miliarde de lei pe ochi frumoși, începi să găsești probleme la alții. De exemplu, una dintre problemele găsite e de ce Anca Dragu ar fi condus acea ședință în condițiile în care dânsa e președinta Senatului, iar domnul Florin Roman e totuși vicepreședintele Camerei Deputaților și chiar și pe bază regulamentară se susține ideea că acea ședință urma să fie condusă de doamna Anca Dragu.
Dacă e să te victimizezi, ceri demisia președintei Senatului pentru că tu ai încălcat regulamentul. Nu cred că aceste conflicte politice se rezolvă cu plângeri penale decât atunci când realmente se ajunge la fapte penale. Să confiști microfonul în plenul reunit nu e o faptă penală, e o doar o blamabilă faptă politică.“, a precizat Cristian Seidler la România TV.
"Voi depune plângere penală pentru huliganism și distrugere de documente oficiale, împotriva celor din coaliția toxică USR-AUR, care în timpul şedinţei plenului reunit m-au blocat prin forță, huliganism, injurii și agresiune fizică să îmi exercit mandatul constituțional! Conform regulamentului, ședințele plenului reunit sunt conduse alternativ, de președinții Camerei Deputaţilor sau al Senatului, iar de azi de la ora 16,00, conform deciziei publicate în Monitorul Oficial, mi-au fost încredințare atribuțiile președintelui Camerei Deputaţilor!
Ultimele două şedinţe de plen reunit au fost conduse de președinta (încă) a Senatului, Anca Dragu. Era evident rândul CD, motiv pentru care mi-a și fost înmânat desfășurătorul de ședință! Solicit demisia preşedintei Senatului pentru că a încurajat actele de huliganism! Și pentru că a comis un nou abuz constituțional! Noua alianță toxică USR - AUR a demonstrat, azi, imaginea unei Românii care ar putea fi condusă de politicieni iresponsabili!", anunța, ieri, Florin Roman.
"În mod evident, președintele trebuie să conducă această ședință. Eu eram președinte, deci domnul vicepreședinte nu putea conduce această ședință. Deci eu!
Chiar nu m-am așteptat la o asemenea încercare de preluare a puterii! Este ceva de neimaginat să se întâmple în Parlament. Dacă ați observat, dumnealui se ținea de microfon, efectiv! Au venit chestorii, au venit colegii, nu mă așteptam să vedem așa ceva.
Care este miza?", a declarat Anca Dragu, după citirea moțiunii de cenzură și după gestul făcut de Florin Roman.
În contextul în care Anca Dragu este amenințată și i se cere demisia din funcția de președinte al Senatului, aceasta a completat: "Sigur, nu are decât să amenințe cu cea vrea dumnealui! Este liber să facă ce amenințări dorește, dar îi aduc aminte domnului Roman că există și un cod penal în România, ce să zic?!"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu