Șeful unui spital mobil din Ucraina spune că le-a cerut medicilor să castreze toți militarii ruși capturați.
Șeful unui spital mobil din zona de război din estul Ucrainei a declarat în cadrul unui interviu că și-a instruit medicii să castreze soldații ruși capturați, scrie Daily Mail. Gennadiy Druzenko, în vârstă de 49 de ani, a povestit la Ukraine-24 despre presupusul său ordin.
”Am fost mereu un mare umanist și am spus că, dacă un om este rănit, nu mai este inamic ci un pacient. Dar acum le-am dat ordin strict să castreze toți rușii capturați, pentru că sunt niște gândaci de bucătărie, nu sunt oameni”, a spus Gennadiy Druzenko la Ukraina TV.
Din 2014, aproximativ 500 de medici au lucrat la spitalul mobil al lui Druzenko. De meserie avocat, el a înființat un primul spital mobil care desfășoară medici și asistenți civili voluntari în zona de conflict din apropierea republicilor separatiste din estul Ucrainei.
”Rușii vor muri aici. Mor în număr mare. Cei care vin aici își vor aminti de coșmarul de care au avut parte pe pământul ucrainean, așa cum germanii își amintesc de Stalingrad”, a mai spus Gennadiy Druzenko în cadrul interviului televizat.
Comisia de Investigații din Rusia a deschis un dosar penal privind aceste comentarii, ceea ce înseamnă că, dacă Druzenko este capturat, va fi judecat în conformitate cu legea rusă. Comisia este condusă de Alexander Bastrykin, un fost coleg de facultate al lui Vladimir Putin.
”Șeful proiectului Spitalul mobil ucrainean, Ghenadi Druzenko, a făcut apel la violență împotriva soldaților capturați ai Forțelor Armate Ruse în direct pe un canal TV ucrainean. El a dat această instrucțiune medicilor din spitalele mobile. Castrarea este contrară legii și normelor de etică medical.”, potrivit Comisiei de Investigații din Rusia.
Gennadiy Druzenko urmează să fie trecut pe lista celor căutați internațional în Rusia, au anunțat autoritățile de la Moscova. În prezent, castrarea la oameni este o intervenție nepermisă, dacă nu este motivată din punct de vedere medical.
VEZI ȘI: Misiune NATO de pace în Ucraina? Bogdan Chirieac: Putin hotărăşte. Ar însemna acceptarea înfrângerii
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu