18 experți și oameni de știință din Europa pornesc de la Regensburg, de la izvoarele Dunării, și vor călători timp de două luni, între 13 august-26 septembrie, pe apele fluviului. Aflată la cea de-a treia ediție, Expediţia comună de supraveghere a Dunării (Joint Danube Survey- JDS 3) este cea mai mare expediţie din lume care se desfăşoară de-a lungul unui curs de apă.
Ca și la celelalte două ediții (din anii 2001 și 2007), JDS3 își propune să strângă noi informații cu privire la parametrii de calitate ai Dunării care nu sunt acoperiți de monitorizarea desfășurată permanent de către toate țările riverane Dunării și, în același timp, are ca scop colectarea unor date ușor comparabile pentru tot cursul de apă.
Echipa internațională va călători din Germania până în România, pe o distanță de 2357 de km și va trece prin toate cele 10 țări pe care le străbate fluviul Dunărea: Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, România, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina. În tot acest interval, experții vor efectua monitoring investigativ și activități de cercetare referitoare la starea ecologică și chimică a apei, sedimentelor, suspensiilor si biotei prin analiza indicatorilor biologici (fitoplancton, fitobentos, macrofite, macronevertebrate si pesti), fizico-chimici (indicatori generali, regim de oxigen, regim de nutrienți, metale grele, micropoluanți organici etc.), hidromorfologici, microbiologici. O parte dintre indicatori se vor analiza la bordul vaselor si cea mai mare parte vor fi conservate, transportate și analizate în laboratoare desemnate din întreaga Europă.
Pe teritoriul României
Din 8 septembrie, navele expediției vor intra în România, iar, pe data de 26 septembrie, vor ajunge la final, în Delta Dunării. În paralel cu activitățile echipei internaționale, pe tronsonul românesc al Dunării, în aceeași perioadă, va participa o echipă de 20 experți din cadrul Administrației Naționale ”Apele Române” prin unitățile sale teritoriale (Administrații Bazinale de Apă și Sisteme de Gospodărire a Apelor).
Date de interes despre Dunăre
• 97,8 % din suprafața României este în bazinul hidrografic al Dunării; • 30% din bazinul Dunării se află pe teritoriul României; • Cea mai mare distanță străbătută de Dunăre este cea dintre localitățile Baziaș și Sulina, pe o distanță de 1.075 km.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News