Se circulă în condiţii de iarnă pe autostrada A1

Florin Răvdan / 05 ian 2020 / 08:09 Salveaza PDF Comentarii

Se circulă în condiţii de iarnă pe autostrada A1, între Sibiu şi Curnţa, din cauza ninsorii abundente. Şoferii sunt sfătuiţi să nu plece la drum fără a fi echipaţi corespunzător. 

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române transmite că, duminică dimineața, pe autostrada A1 Sibiu – Deva se circulă în condiții de iarnă, în special pe tronsonul kilometric 238 (Sibiu) – 292 (Cunța, județul Alba), unde ninge abundent. Ninge și între kilometrii 292 (Cunța, județul Alba) și 412 (Holdea, județul Hunedoara), însă zăpada nu s-a depus pe carosabil, iar traficul este redus și se acționează pentru deszăpezire.

Pe autostrada A1 Deva – Nădlac, în zona kilometrului 467 (Buziaș, județul Timiș) carosabilul este parțial acoperit cu zăpadă și se acționează cu material antiderapant. Traficul este redus pe intrarea în țară și moderat către ieșire, potrivit sursei citate.

În jurul Capitalei nu sunt probleme

 

Pe autostrada A3 București – Ploiești traficul este redus, carosabilul fiind uscat, pe DN1 București - Brașov și DN 1A Brașov – Ploiești, pe raza județelor Prahova și Brașov, valorile de trafic sunt reduse, carosabilul fiind umed.

Pe DN7, în județul Argeș, carosabilul este umed, valorile de trafic fiind reduse, iar pe raza județului Vâlcea, carosabilul este uscat și valorile de trafic reduse.

La ora transmiterii știrii, în județul Sibiu ninge și se acționează cu material antiderapant, valorile de trafic fiind reduse, scrie Mediafax. 

Polițiștii le recomandă șoferilor prudenţă la volan, să se asigurare şi să semnalizeze înainte de schimbarea direcţiei de deplasare și să crească distanţa de siguranţă între vehicule. În plus, șoferii trebuie să verifice înainte de a porni la drum ca autovehiculele să aibă în funcțiune sistemele de dezaburire, care să le asigure o bună vizibilitate.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24