Scrisoarea lui Liviu Voinea aruncă în aer Consiliile Județene. Ponta îl susține pe ministru

liviu voinea
liviu voinea

O circulară trimisă către Consiliile Judeţene şi primării de ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a stârnit revolta președinților de Consilii Județene.

O circulară trimisă către Consiliile Judeţene şi primării de ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, prin care a cerut ca autorităţile locale să-şi plătească cu prioritate arieratele, i-a enervat pe liderii din teritoriu care au venit la Bucureşti să tranşeze problema cu Victor Ponta, scrie gândul.info.

"Voinea nu ne poate da nouă ordine, doar nu poate comanda un ministru numit unor aleşi. Nu se poate să ordone nimeni de la Bucureşti, că nu mai suntem pe vremea lui Ceauşescu, să ordone unul şi toţi să execute până jos. Eu nu ştiu cine sunt aceşti deştepţi din Ministerul de Finanţe, care nu ştiu cu ce se mănâncă economia reală de piaţă", a ieşit la atac preşedintelui Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene, Nicuşor Constantinescu, care a relatat, pentru gândul, care au fost nemulţumirile şefilor locali exprimate faţă de miniştri de la Bucureşti.

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, consideră că circulara ministrului delegat pentru Buget, Liviu Voinea, către autorităţile locale de a-şi plăti cu prioritate arieratele reprezintă un abuz şi că doar consiliile judeţene şi locale decid destinaţia banilor proprii.

"Acea circulară este un abuz, în opinia mea, ca preşedinte al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene, pentru că există autonomie financiară şi autonomie locală, există consilii judeţene care sunt parlamentele legislative judeţene care votează care este destinaţia banilor proprii ai judeţului. La fel există Consiliul Local Municipal Constanţa care, de asemenea, este parlamentul municipiului Constanţa care votează destinaţia banilor. Toţi colegii din toate judeţelor m-au sunat şi erau foarte supăraţi că se încearcă ca aceşti bani din cotele de TVA să fie deturnaţi si să plătească arieratele de către Ministerul de Finanţe, fără să mai vină la consiliile judeţene şi la primării. Consider în continuare că este un abuz, am protestat şi voi protesta în continuare până când se va reveni la normalitate", a declarat, joi, presei Nicuşor Constantinescu, citat de Mediafax.

Mai mulţi şefi de Consilii Judeţene şi primari PSD i s-au plâns premierului Ponta la şedinţa de luni a conducerii social-democraţilor că, dacă vor plăti toate arieratele, nu vor mai putea susţine alte proiecte locale. Mai mult, ei susţin că datoriile au fost acumulate în timpul guvernării PDL, iar ei le-au moştenit ca şefi de Consilii Judeţene. Liderii locali care nu se află la primul mandat i-au transmis premierului că nu sunt de acord ca anumite sume care li se cuveneau să fie repartizate către judeţele care au probleme mari în plata arieratelor.

"Domnul Voinea nu este preşedintele preşedinţilor de Consiliu Judeţean şi nici al primarilor. Dumnealui îi fac sugestia să reducă fiscalitatea în România să intre mai mulţi bani la buget pentru a plăti arieratele. Domnii Voinea, Chiţoiu sunt în echipa USL şi dacă nu înţeleg că orizontul de aşteptare este uriaş, cine nu este în stare să facă ce a promis să plece. Nu eşti în stare să dai gol, iei gol şi pleci înfrânt. Asta e viaţa. Nu le cerem demisia, le cerem să revină la cotele defalcate dinaintea guvernării Boc. Dacă nu iau măsuri o să-i schimbăm, ce să facem?", a declarat pentru gândul preşedintele interimar a UNCJR.

În acest scandal, premierul Victor Ponta a declarat că îl susține pe Liviu Voinea.

”Liviu Voinea are toată susținerea mea. Președinții de CJ nu fac Guvernul” a spus Ponta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel