Schimbările climatice vor conduce la inundaţii frecvente şi topirea gheţarilor

Schimbările climatice vor provoca inundaţii frecvente, creşterea nivelului mării, topirea gheţarilor şi dezgheţarea permafrostului, potrivit raportului privind efectele schimbărilor climatice asupra oceanelor şi criosferei publicat miercuri de Grupul interguvernamental de experţi privind clima (IPCC), relatează dpa.

Consecinţele vor fi cu atât mai grave cu cât temperaturile vor creşte mai repede, deci guvernele trebuie să ia măsuri 'urgente şi ambiţioase' pentru a limita emisiile de gaze cu efect de seră, a se arată în raportul IPCC.

Nivelurile mării extrem de ridicate care apar în prezent o dată la 100 de ani vor afecta probabil anual numeroase metropole situate în zone joase şi insule mici până în 2050, chiar în cazul unui scenariu de emisii reduse de gaze cu efect de seră, a mai spus grupul interguvernamental.

În medie, lumea se va confrunta probabil cu o creştere cu 43 de centimetri a nivelului mării până în anul 2100 în cel mai optimist scenariu privind încălzirea globală dintre cele patru luate în considerare de raport, comparativ cu 84 de centimetri în cel mai rău scenariu.

Raportul grupului ONU, întocmit de 104 experţi din 36 de ţări, se bazează pe o analiză a aproape 7.000 de publicaţii ştiinţifice.

Comisia Europeană a salutat raportul, afirmând că oferă factorilor de decizie o bază ştiinţifică pentru acţiune.

'Oceanele pot rămâne sănătoase doar dacă limităm încălzirea globală la 1,5 (grade Celsius)', au afirmat trei comisari europeni într-o declaraţie comună.

'Prin urmare, Uniunea Europeană continuă să solicite o aplicare ambiţioasă a Acordului de la Paris', se arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel