Scandal ziua maghiarilor. Răspunsul Jandarmeriei

Recenta acuzaţie formulată de reprezentanţii UDMR, referitoare la sancţionarea câtorva persoane în cadrul acţiunilor organizate pentru "Ziua Maghiarilor de Pretutindeni", este "cel puţin bizară, dacă nu chiar paradoxală", întrucât chiar unul dintre organizatori, membru UDMR, a solicitat forţelor de ordine sprijinul, se arată în răspunsul formulat de reprezentanţii Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. 

Potrivit răspunsului postat pe pagina de facebook a Jandarmeriei Române, referitor la acuzaţiile formulate de UDMR la adresa Grupării de Jandarmi Mobilă "Ştefan Cicio-Pop", prin care instituţia este acuzată de "afirmaţii făţarnice şi neadevărate", comunicatul face câteva precizări, printre care faptul că Czirmay Zoltan, membru al UDMR, a cerut celor patru persone să nu afişeze steagul Transilvaniei. 

"Evenimentul la care fac referire reprezentanţii UDMR, acuzând Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj de aplicarea legii în mod discriminatoriu, face trimitere la apariţia, pe timpul marşului spre Catedrala Sf. Mihail, a patru persoane care au expus steagul Transilvaniei de dinainte de 1918. Imediat după apariţia celor patru persoane, organizatorul acestei adunări publice, domnul Czirmay Zoltan, membru UDMR, s-a delimitat de acţiunea acestora, comunicând acest aspect şi forţelor de ordine, totodată, cerându-le celor patru persoane să nu desfăşoare steagul, în caz contrar să părăsească manifestaţia", se arată în comunicarea Jandarmeriei Române. 

Potrivit textului citat, cele patru persoane au refuzat să dea curs solicitărilor lui Czirmay Zoltan, membru UDMR, drept pentru care acesta a solicitat sprijinul jandarmilor din dispozitivul de ordine publică. 

Patru sancțiuni de 1500 de lei

Ca urmare a celor sesizate de către organizator, jandarmii au identificat cele patru persoane, aplicându-le sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1.500 lei, conform art. 26, lit f), din Legea 60 din 1991 republicată, pentru "refuzul de a părăsi imediat adunarea, dacă măsura a fost dispusă de conducătorii acţiunilor". 

"Măsurile contravenţionale aplicate în mod legal de Jandarmerie nu au avut nicio legătură cu desfăşurarea şi afişarea acelui însemn heraldic/steag, aşa cum s-a încercat să se speculeze de către reprezentanţii UDMR, ci au vizat o măsură legală menţionată anterior", se mai arată în răspuns. 

Pe site este de asemenea postată şi o filmare care prezintă momentul în care Czirmay Zoltan întră în dialog cu cei patru cetăţeni, cerându-le să nu afişeze acel însemn/steag, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel