Scandal la termenul de astăzi în dosarul Caracal. Bunicul Luizei: I-am zis judecătoarei că e nesimțită și ipocrită

Luiza Melencu și bunicii / Foto Facebook, arhivă
Luiza Melencu și bunicii / Foto Facebook, arhivă

A fost scandal la Tribunalul Olt, astăzi, unde s-a derulat un nou termen în dosarul Caracal. 

Miercuri, la Tribunalul Olt, și-au făcut apariția soția și cei trei copii ai lui Gheorghe Dincă, în calitate de martori, pentru un nou termen al dosarului. Familia Luizei Melencu a acuzat judecătoarea de incompetență, iar ulterior, avocata Carmen Obârșanu a cerut recuzarea acesteia.

La termenul de miercuri, pe lângă soția inculpatului și copiii lor, urmau să fie audiați și alți doi martori, respectiv Alexandru R. și Valică S.

Bunicul Luizei Melencu, deranjat de atitudinea judecătoarei și a rudelor lui Gheorghe Dincă, a decis să părăsească sala de judecată. 

'I-am zis că e o nesimțită și o ipocrită'

Stelian Iordache a declarat ulterior că: 'Am ieșit pentru că n-am mai putut să mai suport minciună și ipocrizia judecătoarei. Acum se vede foarte clar câtă protecție se acordă celor din familia Dincă. I-am zis judecătoarei că se fac semne între Dincă și soție dacă să se dea sau nu o altă declarație sau dacă să-și mențină declarația pe care a dat-o. N-ai dreptul să zici nimic pentru că e inchiziție aici. Nu e justiție. Suntem puşi la zid, suntem executați, noi membrii familiei. I-am zis judecătoarei că Dincă și cu soția poartă semne distincte şi judecătoarea ne-a acuzat tot pe noi. I-am zis că e o nesimțită și o ipocrită.', potrivit RomâniaTV.

Sursa citată a transmis că mama Luizei, Monica Melencu, a alergat după familia lui Gheorghe Dincă. 

VEZI ȘI: EXCLUSIV / Ce a rămas după 'scandalul Caracal'. Familii devastate, polițiști și procurori în funcție și un scenariu 'greu de crezut'

Familiile cred în continuare că Alexandra și Luiza au fost traficate

Amintim că Gheorghe Dincă, aflat în prezent în arest preventiv, a fost trimis în judecată pentru opt infracțiuni: trafic de persoane, trafic de minori, viol - două infracțiuni, omor calificat - două infracțiuni și profanarea de cadavre sau morminte - două infracțiuni.

În judecată a fost trimis și 'complicele lui Dincă', respectiv Ștefan Risipiceanu, pentru viol. El ar fi violat-o pe Luiza Melencu, cu acordul lui Dincă.

Familiile celor două fete nu se pot împăca însă cu 'scenariul' pe care procurorii DIICOT l-au scris în rechizitoriul din dosarul aflat pe rolul Tribunalului Olt. Ei cred în continuare că Alexandra şi Luiza ar putea fi în viaţă şi că au căzut pradă unor reţele de trafic de carne vie. Spun că nu există nicio probă ştiinţifică ce i-ar putea convinge că fetele au fost omorâte şi arse.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel