Scandal între vecine, aplanat de jandarmi. S-au certat pe rufele puse la uscat. Cealaltă i-a vopsit ușa de la intrare

Foto: Jandarmeria Tulcea
Foto: Jandarmeria Tulcea

Neînţelegerile dintre două femei din municipiul Tulcea au declanşat un conflict, fiind nevoie de intervenţia jandarmilor.

Aseară, în jurul orei 22:00, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea, au fost sesizaţi de către o femeie, prin intermediul Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, cu privire la un conflict între vecine.

Ajunşi la adresa indicată, jandarmii au identificat o femeie, în vârstă de 76 de ani, care a cerut sprijinul forţelor de ordine, pe motiv că vecina sa i-a distrus uşa de acces în locuinţă, folosind o vopsea de culoare albă, în urma conflictului declanşat între cele două femei.

De unde a pornit totul 



Femeia a declarat jandarmilor faptul că vecina sa, care locuieşte deasupra apartamentului său, îşi întinde frecvent articolele vestimentare la uscat, acestea ajungând în dreptul geamului său, creându-i neplăceri.

Ea a mai declarat jandarmilor faptul că, a tras de articolele vestimentare care îi ajungeau în dreptul geamului său, cu scopul de a le observa vecina sa şi a lua măsurile necesare.

Imediat după acţiunea sa, femeia a observat uşa de acces în locuinţă cu urme de vopsea de culoare albă, ea precizând că de vină ar fi chiar vecina sa.

Acuzații de distrugere

Jandarmii au luat legătura şi cu persoana reclamată, o femeie în vârstă de 40 de ani, care a declarat că în momentul în care a vrut să-şi strângă articolele vestimentare aflate la uscat, a observat că acestea au urme de vopsea de culoare albă, precizând că vecina sa este cea care şi-a vopsit propria uşă de acces în locuinţă şi tot ea a vopsit şi articolele vestimentare cu scopul de a o învinovăţi, aceasta reproşându-i deseori diferite aspecte.

Jandarmii au întocmit pe numele femeii reclamate actele de sesizare a organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere şi de asemenea au adus la cunoştinţa persoanelor în cauză termenul de introducere a plângerii prealabile care trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel