Scandal cu amenințări în Guvern. Președintele Iohannis, declarațiile momentului / LIVE TEXT + VIDEO

Iohannis
Iohannis

Miercuri, 1 septembrie 2021, președintele României, Klaus Iohannis, a susținut o declarație de presă.

LIVE TEXT 

'Astăzi începe o nouă sesiune parlamentară, într-un context național și internațional complicat, marcat încă de efectele pandemiei de COVID-19, care este, din păcate, departe de a se fi încheiat.

Ultimele luni au dat românilor și motive de optimism, pentru că începem să vedem că vaccinarea oferă protecție împotriva îmbolnăvirii și facilitează reîntoarcerea la normalitate.

Au fost luni în care oamenii au călătorit mai ușor și au putut să își petreacă vacanțele în condiții aproape normale.

Un procent cât mai ridicat de vaccinare a populației este esențial pentru a putea spera în continuare la o îmbunătățire a situației din punct de vedere epidemiologic.

Vedem cum varianta Delta, mult mai contagioasă, duce la o accelerare a ratei de infectare, inclusiv în țara noastră. Un context dificil, care însă poate fi și o bună oportunitate pentru clasa politică de a demonstra că are maturitatea, voința și responsabilitatea de a garanta siguranța și prosperitatea românilor.

Încrederea oamenilor în Legislativ nu este la cele mai înalte cote, o problemă cronică, acutizată de-a lungul anilor pe fondul discrepanței dintre promisiunile asumate de politicieni în campaniile electorale și rezultatele lor la final de mandat. Tocmai de aceea, reîntoarcerea la agenda cetățeanului va trebui să reprezinte linia directoare a activității parlamentare în sesiunea care a debutat astăzi.

Un Parlament cu un nivel scăzut de credibilitate afectează însăși construcția democratică a țării, în timp ce un Parlament mult mai activ, mai responsabil și mai orientat către actul legiferării ar fi cu totul altfel perceput de către cetățeni.

În ciuda provocărilor legate de pandemia de COVID-19, anul acesta și anii următori sunt ani de construcție. De aceea este nevoie ca agenda legislativă să fie permanent adaptată nu doar programelor electorale, dar mai ales la nevoile reale ale cetățenilor.

Sunt, așadar, multe restanțe care își așteaptă rezolvarea, multe reforme legislative care încă nu au fost demarate. Parlamentarii au datoria de a pune în aplicare ce au promis. Atenție – nu le cer să vorbească despre asta, ci le cer rezultate. De vorbit este ușor, însă oamenii s-au săturat de discursuri sterile, de veșnicele promisiuni neonorate. Vor să vadă mai puțin scandal și mai multă cooperare. Nu îi interesează cine strigă mai tare sau cine critică mai eficient.

Fac pe această cale un apel către toate partidele, atât cele din Coaliția de guvernare, cât și cele din opoziție, să privească spre viitor și să le arate românilor că îi respectă prin acțiunile lor.

Simpla retorică nu își are rostul. În contextul pandemiei, sunt conștient că ritmul reformelor nu este mereu cel așteptat, dar sunt multe subiecte importante, fundamentale pentru viitorul României, al căror succes va fi foarte greu de atins fără dialog și cooperare.

Fie că vorbim de punerea în practică, printr-un nou cadru normativ, a Proiectului „România Educată”, de revizuirea îndelung așteptată a legilor justiției, de pregătirea viitorului buget, toate necesită implicare, dialog și coordonare.

În domeniul justiției și al statului de drept, agenda publică a fost ocupată de câteva aspecte importante, precum desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție și necesitatea unui cadru normativ care să așeze sistemul judiciar pe baze solide.

Acestea sunt și rămân obiective foarte importante, a căror îndeplinire nu mai poate trena.

Am cerut constant Parlamentului un act de legiferare exercitat cu responsabilitate atât față de cetățeni, cât și față de Constituție. Prin votul dat în anul 2020, cetățenii s-au exprimat fără echivoc pentru repunerea Parlamentului și a autorității acestuia pe o direcție clară, creând premisele unor reforme mult așteptate în diverse domenii cu impact asupra vieții cetățenilor.

Obiectivele ambițioase anunțate în campania electorală, precum și cele stabilite de Coaliție trebuie să rămână reperele activității Parlamentului și ale guvernării, iar realizarea acestora este supusă unei evaluări permanente din partea românilor.

În economie sunt semne promițătoare și, încă de anul trecut, au fost regândite mecanismele care să facă posibilă o creștere sănătoasă, ancorată în primul rând în investiții.

Suntem în mod cert pe direcția corectă, dar nu este suficient să ne raportăm doar la cifre, la statistici. Este nevoie de mai multă empatie, de mai multă implicare și de rezultate concrete pentru oameni.

Creșterea de prețuri există, este reală și afectează mulți români. Pentru ei, trebuie pregătite soluții și aici cred că este sarcina în primul rând a Guvernului, a miniștrilor și a autorităților locale să transforme în beneficii pentru cetățeni cifrele din statistici – care, repet, sunt bune și arată o direcție corectă. Mai multe investiții, în special în sănătate și infrastructură, mai multe locuri de muncă, încurajarea afacerilor, absorbția de fonduri europene, protejarea veniturilor - acestea sunt coordonatele de la care guvernanții nu trebuie să se îndepărteze.

Perioada luptelor electorale s-a încheiat, guvernarea nu este despre competiția dintre un partid sau altul, nu este despre competițiile din interiorul partidelor sau cele dintre un lider sau altul.

Guvernarea și legiferarea sunt despre a face politici publice pentru români. Niciunul dintre partidele de la guvernare nu trebuie să uite acest lucru. Niciun lider politic nu trebuie să uite că puterea se exercită pentru români, nu pentru vreun interes vremelnic de partid.

Dincolo de viziunile diferite, firești, asupra unui proiect sau altul, este fundamental ca toate partidele din arcul guvernamental să dea dovadă de maturitate și responsabilitate și să ajungă la un numitor comun atunci când miza este de o importanță capitală pentru români.

De aceea, îmi doresc să văd de la partidele aflate la guvernare un bun exemplu de eficiență, de dialog și de democrație. Și când spun democrație, mă refer și la un mod democratic de funcționare în primul rând în propriile formațiuni politice.

Alegerile interne din partide nu sunt despre a înlocui prin orice mijloace un lider cu un alt lider, ci sunt despre competiție de proiecte, despre dezbateri care să conducă la modernizare, eficientizare și înnoire, în așa fel încât rezultatul final să fie atingerea unui nivel și mai bun de reprezentare a românilor.

Știu că în coaliție există multă dorință de a guverna bine și multe intenții lăudabile. O parte dintre rezultate se văd deja. Însă mai sunt destule de învățat din ce nu a mers bine în ultimii ani. Inclusiv opoziția are multe de învățat și noi, cu toții, trebuie să fim mai implicați să livrăm rezultate și să ducem la capăt reformele pe care le-am promis.

Parlamentul creează o punte între societate și legile țării, de aceea premisele actuale pot conduce la acele reforme profunde de care țara noastră are nevoie.

Domeniile justiției, educației, sănătății, administrației publice au nevoie să fie așezate pe baze solide.

Cu puterea de care dispune prin Constituție, responsabilitatea Parlamentului este una pe măsură.

De aceea, în speranța unei sesiuni parlamentare cu reușite notabile, solicit întregii clase politice, tuturor membrilor Parlamentului și ai Executivului cumpătare, echilibru și deschidere la dialog!

Vă mulțumesc și vă doresc multă sănătate!', a spus Klaus Iohannis. 

Știre inițială

Administrația Prezidențială a anunțat că președintele României, Klaus Iohannis, va susține miercuri, 1 septembrie 2021, ora 18:00, la Palatul Cotroceni, o declarație de presă.

Rămâneți pe DC News pentru cele mai importante informații transmise de Klaus Iohannis. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel