Nouă persoane bănuite că au fost implicate duminică, 28 aprilie, în scandalul produs pe raza localităţii Clejani şi soldat cu cinci răniţi, au fost reţinute luni de poliţişti, iar în localitate a fost instituită zonă de siguranţă publică, informează un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu.
"Duminică, 28 aprilie, poliţiştii şi jandarmii giurgiuveni au intervenit pe raza comunei Clejani, judeţul Giurgiu, pentru a restabili climatul de ordine şi linişte publică după ce membrii a două familii şi rudele acestora s-au agresat reciproc, folosind obiecte contondente, corpuri dure tăietoare, pietre, sticle, bucăţi din gard perturbând astfel ordinea şi liniştea publică. În urma acestui scandal cinci persoane au fost rănite, fiind prezentate spre examinare medicului legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Giurgiu care a stabilit că acestea prezintă leziuni traumatice ce necesită între cinci şi nouă zile de îngrijiri medico-legale.
Mai multe persoane bănuite că au participat la conflict au fost conduse la audieri, poliţiştii efectuând faţă de 13 dintre acestea cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale pentru săvârşirea infracţiunilor de încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar în urma audierilor au fost reţinute nouă persoane care au fost introduse în Centrul de Reţinere şi arestare preventivă al IPJ Giurgiu", se arată într-un comunicat de presă al IPJ Giurgiu.
Totodată, IPJ Giurgiu a luat măsura ca pe raza localităţii Clejani, pentru prevenirea oricăror manifestări de natură a perturba liniştea cetăţenilor şi pentru asigurarea unui climat de ordine şi linişte publică, să fie instituită o zonă specială de siguranţă publică, în cadrul căreia poliţiştii şi jandarmii vor desfăşura activităţi specifice de prevenire şi combatere a faptelor antisociale în sistem integrat, mai precizează comunicatul menţionat.
Menţionăm că şi pe parcursul anului trecut, timp de câteva luni, în zona Clejani, a fost instituită zonă de siguranţă publică în urma unui conflict în timpul căruia au fost înregistrate şi focuri de armă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu