Rusia acuză SUA de ”încălcarea directă a Tratatului INF”

Moscova acuză Statelor Unite de "încălcarea directă a Tratatului INF", prin amplasarea în România şi Polonia a sistemelor de rachete cu lansare verticală. Reacția Rusiei a venit după ce a fost acuzată de Washington că nu-şi respectă angajamentele cu privire la controlul armamentului, neproliferarea şi dezarmarea.

Ministerul rus de Externe se declară, într-un comunicat citat de Mediafax, foarte îngrijorat de "planurile Statelor Unite de a desfăşura în România şi Polonia sisteme (de rachete) cu lansare verticală, capabile (în opinia sa) să lanseze interceptori de rachete Standard-3 (SM-3) şi rachete de croazieră cu rază medie de acţiune (de tip) Tomahawk".

"Desfăşurarea lor va reprezenta o încălcare directă a Tratatului INF", subliniază Moscova.

"În plus se ridică întrebări precum de ce folosesc Statele Unite, în testarea armelor lor de apărare antirachetă, ţinte care au parametri similari celor ai rachetelor cu rază scurtă şi medie de acţiune", se întreabă Ministerul, răspunzând că "există motive să se creadă că în acest fel Statele Unite ar putea să testeze un număr de aspecte privind producerea şi folosirea în luptă a rachetelor balistice interzise" de tratat.

Vezi și: Polonia cumpără sisteme antirachetă Patriot de la americani: miza strategică a mutării guvernului de la Varșovia

Moscova afirmă totodată că "dronelor de atac", pe care Statele Unite le fabrică de ani de zile, le este aplicabilă definiţia din Tratatul INF a rachetelor de croazieră cu lansare de la sol, mai ales din perspectiva a ceea ce se înţelege prin termenul "vehicul de livrare", oficializat într-un schimb de note între guvernele sovietic şi american în mai 1988.

"Demne de remarcat sunt declaraţiile unor oficiali de la Pentagon, potrivit cărora Statele Unite analizează opţiunile unui răspuns militar faţă de «încălcări» ruseşti, inclusiv posibilitatea desfăşurării lângă frontierele noastre a unor rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune, interzise prin Tratatul INF", continuă Ministerul.

"Este clar că o asemenea acţiune ar echivala cu distrugerea completă de către Statele Unite a regimului Tratatului INF, cu toate consecinţele care decurg", avertizează Moscova.

Tratatul Forţelor cu rază medie de acţiune (INF), încheiat în 1987 de către Statele Unite şi fosta Uniune Sovietică, interzice rachetele nucleare şi convenţionale balistice şi de croazieră cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri.

Departamentul de Stat american acuză Moscova, într-un raport, că şi-a încălcat obligaţiile pe care şi le-a asumat prin tratat.

Citește și: Barack Obama, nou scut de rachetă în Golf. Emil Hurezeanu: "America joacă la mai multe capete"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel