Rovinieta: Tarife și perioade de valabilitate noi. Vezi care sunt

Potrivit unui proiect de act normativ, autorităţile vor introduce noi perioade de valabilitate a rovinietelor pentru autoturisme, de 10 şi 90 de zile, pe lângă cele disponibile în prezent, al căror preţ rămâne nemodificat. Totodată se  vor stabili noi tarife, dintre care unele mai mari decât cele actuale, pentru celelalte categorii de vehicule. Cuantumurile taxelor de utilizare a drumurilor naţionale nu au mai fost actualizate din 2009.

Prevederi sunt propuse de Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, printr-un proiect de act normativ privind modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 15/2002 de aplicare a tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale.

În ceea ce priveşte autoturismele, proiectul vizează menţinerea actualelor roviniete (valabile 7 zile, 30 de zile sau 12 luni, la preţuri de 3, 7, respectiv 28 de euro) şi introducerea a două noi tarife - 4 euro, pentru o perioadă de 10 zile, şi 13 euro, pentru 90 de zile.

 Cele două noi tipuri de vinietă vor fi disponibile şi pentru vehiculele de transport marfă de sub 3,5 tone, la tarife de 8, respectiv 36 de euro.

 Proiectul de act normativ actualizează, de asemenea, tarifele pentru celelalte categorii de vehicule, în unele cazuri în creştere faţă de actualele costuri, în altele în scădere.

 Astfel, pentru vehiculele de transport marfă de 3,5 - 7,5 tone sau de transport persoane cu 9-23 locuri pe scaune rovinieta pentru o zi va costa 11 euro, faţă de 4 euro în prezent. În schimb, cele cu valabilitate de 7 sau 30 de zile vor costa mai puţin, 16 euro sau 32 de euro, faţă de 20, respectiv 52 în prezent.

 Tarife mai mari pentru rovinieta valabilă o zi vor plăti şi şoferii vehiculelor de transport marfă de 7,5 - 12 tone, de peste 12 tone cu până la trei axe, sau cei ai vehiculelor de transport persoane cu peste 23 de locu

 Sursa citată reintroduce procedura de reţinere a certificatului de înmatriculare al vehiculului utilizat fără rovinietă valabilă, până la achitarea amenzilor.

     

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel