Românii nu pot vinde midii pescuite local. ANSVSA dă replica în scandalul momentului

ANSVSA a dat replica în scandalul provocat de interzicerea recoltării din Marea Neagră a midiilor şi spune că au trecut luni buni de la ultima solicitare în acest sens. 

Clasificarea zonelor de unde se recoltează midiile, în vederea comercializării, se face la solicitarea părţilor interesate, reprezentate de Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură (ANPA), asociaţii de pescari sau companii pescăreşti, iar prima solicitare din partea ANPA a fost transmisă Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) în luna iulie 2019, informează vineri instituţia, potrivit Agerpres.

Apele Române nu au răspuns notificării 

"Ca urmare a solicitării transmise către ANSVSA de Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură în iulie, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a întocmit un Proiect de acord de colaborare, atât cu această instituţie, cât şi cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor - Administraţia Naţională Apele Române (ANAR), dar şi cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC), acord necesar în vederea elaborării unui studiu sanitar, care stă la baza clasificării zonelor de recoltare a midiilor, precizează ANSVSA. Demersurile întreprinse de ANSVSA către ANAR şi către MEC nu au primit niciun răspuns oficial până în prezent", mai menţionează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

De unde pot fi recoltate midiile 

 În conformitate cu cerinţele legislative, recoltarea moluştelor bivalve vii este permisă doar din zone a căror situare şi limite sunt fixe, clasificate în clasele A, B, sau C, clase ce indică nivelul de contaminare fecală, potrivit ANSVSA. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor este autoritatea competentă pentru clasificarea zonelor de recoltare a moluştelor bivalve vii, iar după primirea tuturor datelor necesare va proceda la clasificarea respectivelor zone, se precizează în comunicatul ANSVSA. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel