Românii, folosiți în campania electorală din Marea Britanie

nigelfarage
nigelfarage

Nigel Farage, liderul formaţiunii naţionaliste Partidul Independenţei Marii Britanii (UKIP), a denunţat miercuri politicile Guvernului de la Londra în domeniul imigraţiei, argumentând că Marea Britanie este nevoită să respingă "talente" din India şi Noua Zeelandă, pentru a primi români şi bulgari.

Nigel Farage a avertizat că, dacă va avea succes în scrutinul europarlamentar, "va fi un cutremur în politică". El promite un program "direct şi simplu" în materie de imigraţie şi în relaţia Marii Britanii cu Uniunea Europeană.

"Vrem o politică a imigraţiei posteuropeană, sensibilă, deschisă, prin care să ne arătăm dornici să primim străini, dar trebuie să avem un control asupra cantităţii şi calităţii celor care vin în Marea Britanie", a transmis Nigel Farage, citat de Mediafax, cu ocazia lansărea platformei electorale.

"În acest moment, le-am întors spatele talentelor din India şi Noua Zeelandă, pentru a deschide poarta României şi Bulgariei. Acest lucru este lipsit de sens", a precizat liderul naţionalist, care pledează pentru măsuri care să permită venirea a "30.000 - 50.000 de oameni anual", angajaţi cu calificări, benefici pentru economia britanică.

Vezi și: Nigel Farage, speriat de imigranții români

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel