Românii, chemați la instruire militară. Autoritățile evită să vorbească despre război

Anca Murgoci / 15 mai 2014 / 13:54 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Mai mulți români au primit acasă ordine de chemare la unitățile militare sau alte structuri aflate în subordinea Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne.

Cel mai recent s-a întâmplat în Botoșani, unde Consiliul Județean a adoptat o hotărâre prin care s-a alocat o sumă de bani în caz de necesitate. În plus, nu doar că oamenii au primit acasă ordine de chemare, ci li s-au solicitat și acte medicale pentru a li se vedea starea de sănătate.

VEZI ȘI: "Nimeni nu mă poate obliga să merg la RĂZBOI"

"Am și eu invitație la această convocare pe data de 2 – 3 – 4 iunie, dacă nu mă înșel, să particip la această instruire. Ei vor să facă un exercițiu de mobilizare ca să vadă în cât timp se prezintă rezerviștii la unitate, probabil cheamă și pe cei care nu au făcut armată. Dar pot fi mobilizați că sunt șefi ai unor agenți economici care au mașini care le pot pune la dispoziție. Și vor veni 20 de ofițeri de la București care vor face instruirea", a declarat prefectul Costică Macaleți pentru Botoșaneanul.

Șeful Centrului Militar Județean a ocolit un răspuns clar cu privire la instruirea programată pentru începutul lunii viitoare.

"Nu este nimic oficial, sunt doar zvonuri. Pentru mai multe informații ar trebui să luați legătura cu Ministerul Apărării Naționale", a spus col. Constantin Ionel Florea.

Mai mult, în urmă cu două săptămâni, în Monitorul Oficial a fost publicat modelul certificatului medical pe care toți tinerii sunt obligați să-l dețină la recrutare, în perioada stării de război.

VEZI ȘI: Rezerviști, chemați la arme prin telefon. Ordinul, obligatoriu prin Poștă 


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27