România şi Ungaria, discuţii pentru recunoaşterea reciprocă a certificatului de vaccinare. Kelemen Hunor a făcut anunţul

Guvernul României
Guvernul României

Vicepremierul Kelemen Hunor a anunţat că România şi Ungaria poartă discuţii pentru recunoaşterea reciprocă a certificatelor de vaccinare împotriva COVID-19. 

"Deocamdată sunt discuţii tehnice legate de acel acord între România şi Ungaria, care săptămâna trecută la întâlnirea miniştrilor de Externe a fost discutat. Eu personal am discutat cu premierul Florin Cîţu, este de acord, dar specialiştii trebuie să găsească acea formă juridică prin care să se poată pune în aplicare un astfel de acord. Asta înseamnă să fie recunoscute reciproc vaccinurile şi certificatele în acest sens. Când se va întâmpla, eu sper că se va întâmpla repede, dar aici din punct de vedere administrativ şi tehnic, sigur, trebuie să parcurgem să nişte etape", a declarat Kelemen Hunor, în cadrul unei conferinţe de presă.

Acesta a recomandat cetăţenilor să se vaccineze, apreciind că în acest fel putem depăşi pandemia.

"Putem să învingem boala doar dacă avem încredere în medici, în ştiinţă, în cercetători şi vaccinarea este o modalitate prin care se poate depăşi această fază a pandemiei. Aici, în Secuime, mai e nevoie de campanii, mai e nevoie de convingere ca să meargă cât mai mulţi, şi aici, şi în toate judeţele, dar parcă aici, din cifrele pe care le văd, mai este loc de argumente", a mai spus Kelemen Hunor, conform Agerpres. 

Până în acest moment, în România s-au vaccinat aproape 3,5 milioane de români, dintre care aproximativ 2,2 milioane au făcut şi rapelul. 

Beneficii în Ungaria pentru persoanele vaccinate

Ungurii, pe de altă parte, au anunţat deja beneficii pentru persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19. 

Prim-ministrul maghiar Viktor Orban a anunțat că cei care au primit cel puțin prima doză de vaccin anti-COVID vor putea vizita o gamă largă de locuri publice care urmează să fie redeschise în curând, scrie DPA.

„Până la jumătatea săptămânii viitoare, vom fi la 4 milioane de persoane vaccinate cu cel puțin o doză”, a declarat Orban la radioul public. „Atunci vom pune la dispoziția celor care au pașaport imunitar o gamă largă de servicii", a adăugat premierul.

Oricine deține acest document va putea să revină la viața pre-pandemică: poate merge din nou la teatre, cinematografe, grădini zoologice, parcuri sălbatice, circuri, muzee, evenimente sportive și săli de sport, hoteluri și restaurante.

VEZI ŞI Vacanță în Budapesta. Ungaria, plan măreț de redeschidere pentru cei vaccinați

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy