România, președinție Consiliul European. Negrescu, vizită la nivel înalt

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a efectuat luni o vizită de lucru la Copenhaga.

Negrescu a avut o serie de întâlniri cu oficiali danezi pe teme de prim-plan aflate pe agenda europeană, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE). 

În cadrul întrevederii cu ministrul de Externe al Regatului Danemarcei, Anders Samuelsen, ambele părţi au reiterat importanţa consolidării şi intensificării colaborării româno-daneze în domeniul afacerilor europene, Victor Negrescu subliniind valoarea simbolică a consultărilor bilaterale, în contextul în care la 1 mai 2017 s-au împlinit 100 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări, arată MAE. 

Totodată, în marja întâlnirilor cu Michael Starbak Christensen, consilier de stat cu rang de ministru la Cabinetul prim-ministrului Danemarcei, Jonas Bering Liisberg, secretar de stat pentru politică externă, şi Carsten Gronbeh-Jensen, consilier de stat pentru Afaceri Europene la Cabinetul prim-ministrului Danemarcei, a fost abordat cu prioritate subiectul pregătirii preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, context în care ministrul delegat a evidenţiat progresele înregistrate, în ultima perioadă, în special pe dimensiunea logistică şi de planificare a resurselor umane. 

În cadrul discuţiilor, Victor Negrescu a exprimat interesul României de a beneficia de experienţa Regatului Danemarcei în urma exercitării mandatului acestuia de preşedinţie rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Discuţiile au vizat, de asemenea, negocierile privind Brexit, viitorul proiectului european, inclusiv noul cadru financiar multianual şi Uniunea Economică şi Monetară, precum şi reforma spaţiului Schengen, precizează ministerul. 

"România şi Danemarca au interese comune în domeniul afacerilor europene şi vom încerca să folosim în mod eficient potenţialul cooperării noastre în pregătirea şi exercitarea preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene", a declarat Victor Negrescu, citat în comunicat. 

El a arătat că România va contribui, alături de partenerii săi, "la dezbaterea în jurul obiectivelor Uniunii Europene, în vederea identificării unei viziuni comune asupra consolidării proiectului european". 

De asemenea, potrivit MAE, ministrul delegat a avut o întrevedere cu un grup de cercetători implicat în proiecte legate de pilonul european al drepturilor sociale, care activează în cadrul Copenhagen Business School - prestigioasă universitate de stat fondată în 1917 şi cotată de Financial Times printre cele mai bune şcoli de afaceri din lume.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel