€ 5.0911
|
$ 4.3417
|
Curs valutar: € 5.0911
|
$ 4.3417
 

România, invitație extraordinară pentru 2018. Ministru: O veste foarte bună
Autor: Anca Murgoci

ionut_vulpescu_87677400_56015600_27463600
 

România va fi în 2018 invitat special la Târgul Internațional de Carte de la Leipzig.

Zilele trecute, România a găzduit reuniunea membrilor rețelei Traduki, la care a aderat în primăvara acestui an. Cu acest prilej, ministrul Culturii, domnul Ionuț Vulpescu, a avut o întrevedere cu Oliver Zille, directorul Târgului Internațional de Carte de la Leipzig, unul dintre cele mai mari evenimente de profil din lume. În cadrul acestei întâlniri s-a stabilit ca, în 2018, România să fie invitat special al Târgului Internațional de Carte de la Leipzig.

„Au trecut doar câteva luni de când am avut inițiativa de a adera la rețeaua Traduki și iată că putem vorbi despre primele beneficii importante care rezultă din această apartenență a noastră. Rețeaua Traduki și Târgul Internațional de Carte de la Leipzig, unul din cele mai mari din lume, colaborează de mulți ani, iar cu prilejul reuniunii pe care am găzduit-o săptămâna trecută la București am convenit cu Oliver Zille, directorul Târgului, ca în 2018 țara noastră să fie invitat special în cadrul acestui eveniment, onoare pe care am mai avut-o în anul 1998. O veste foarte bună pentru cultura și literatura română, cu o puternică încărcătură simbolică, fiind vorba de anul în care sărbătorim un secol de la Marea Unire. Astfel, în anul centenarului, avem ocazia de a promova literatura română în cadrul unuia dintre cele mai importante Târguri de Carte din lume", a declarat ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close