Candidatul PMP la Primăria Capitalei, Robert Turcescu, atrage atenţia asupra unor prevederi neclare referitoare la publicitatea online din Ghidul finanţării campaniei electorale la alegerile locale şi solicită Autorităţii Electorale Permanente remedierea acestora.
'Atrag atenţia asupra unei situaţii extrem de grave şi care va avea consecinţe dacă nu se iau măsuri de reparare a acestei speţe. (...) Cheltuielile candidaţilor care depăşesc pragul electoral vor putea fi deductibile în funcţie de un ghid al finanţării campaniei electorale pus la dispoziţie de AEP. Dacă în ceea ce priveşte afişajul stradal, materialele tipărite, lucrurile par să fie destul de clare, problema bizară, nemaiîntâlnită până acum e publicitatea în mediul online. Sunt convins că legiuitorul şi AEP au avut intenţii bune, dar, din păcate, s-a ajuns la o situaţie aberantă pe care o reclam public. Potrivit art. 32 alin 3 pct d, pentru a obţine la finalul campaniei rambursarea sumelor cheltuite potrivit legii pentru publicitate în mediul online toţi cei care vor solicita acest lucru vor fi obligaţi să completeze o declaraţie privind adresa de internet unde materialul de propagandă electorală a fost afişat, datele între care acesta a fost postat din partea proprietarului site-ului, conform modelului prevăzut în anexa nr. 12. Anexa 12 este un document halucinant din multe puncte de vedere', a afirmat Turcescu, vineri, într-o conferinţă de presă, relatează Agerpres.
Citește și: Acuzații dure la adresa liberalilor, privind Primăria Generală a Capitalei
De altfel, PMP a transmis, vineri, un document AEP în care explică, la articolul referitor la publicitatea online, că 'dacă se lucrează în campanie cu Google Adwords şi Facebook Adwords (...) nu se poate cere completarea formularului 12 pentru fiecare apariţie a bannerelor sau spoturilor difuzate pe site-urile agreate'.
'Factura este emisă de 'Google' sau 'Facebook'. Dacă se lucrează cu o firmă care realizează aceste servicii poate completa anexa 12 doar cu datele proprii şi cu site-urile unde se vor difuza materialele, fiind imposibilă contabilizarea codului de înregistrare al site-ului, nume, prenume sau denumirea site-urilor, ştampile, când acestea se pot ridica la nivelul sutelor sau miilor. Putem însă să trecem adresa de internet a site-urilor unde vor apărea bannerele publicitare', se arată în documentul semnat de directorul de campanie al PMP Bucureşti, Gheorghe Udrişte.
[citeste si]
Un alt aspect sesizat de PMP se referă la videoclipul candidatului. 'Ni s-a comunicat că nu avem voie să folosim acelaşi videoclip al candidatului la TV şi în mediul online. Este vorba să avem contracte de difuzare diferite sau că producţiile video trebuie să fie diferite. Credem că producţia unui alt spot ridică nejustificat costurile campaniei candidatului şi că în orice campanie urmărim optimizarea acestora', se menţionează în document.
Citește și: Turcescu, declarație după afişarea cu Băsescu în campanie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu