În mediul online au apărut comparații între Revoluția din 1989 și situația actuală din Iran. Istoricul Lavinia Betea a explicat dacă aceste paralele sunt justificate sau sunt doar speculații.
După izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu, pe internet au apărut foarte multe comparații între Revoluția din 1989 și o potențială răsturnare a dictaturii din Iran. Una dintre acestea se referă la succesiune, iar alta la factorul declanșator al unei ieșiri în stradă.
Istoricul Lavinia Betea a explicat că aceste analogii sunt frecvente și că orice schimbare politică este rapid raportată la Nicolae Ceaușescu. Potrivit acesteia, astfel de scenarii rămân speculații.
„Am dat şi eu cu ochii pe internet şi am văzut că este plin de astfel de comparaţii, şi sunt la modă aceste mutări de sensuri. Când are loc o schimbare, fie înspre democratizare, fie în alt fel, se face repede trimite la Ceauşescu, ca şi cum el ar fi alfa al istoriei noastre”, a spus Lavinia Betea la începutul interviului.
„O posibilă paralelă: Nicușor era vehiculat ca succesor al lui Ceaușescu, acum fiul lui Khamenei este pe lista scurtă a succesiunii”, a spus jurnalistul Val Vâlcu.
„Din câte știu eu, s-a vorbit și despre unul dintre fiii sau nepoții defunctului șah. Și el era pe lista scurtă, și având în vedere extraordinarele relații între șah și Statele Unite ale Americii, lucru care i s-a și reproșat când a fost înlăturat... De fapt, intrăm în domeniul speculațiilor și știți ce a zis Hegel, că „bufnița înțelepciunii zboară în amurg”, adică atunci când ziua a trecut, faptele sunt consumate și avem o viziune mai limpede. Altfel, toate aceste speculații făcute de zișii experți sunt la capitolul speculații”, a spus Lavinia Betea.
O altă comparație se referă la momentul simbolic al plecării unui lider din centrul puterii, care poate fi văzut ca un posibil factor declanșator al protestelor.
„Plecarea soților Ceaușescu din sediul puterii, cu elicopterul, de pe acoperișul CC-ului, a adus în stradă oamenii în aproape toate orașele țării. Dispariția ayatollahului ar fi putut deveni factorul declanșator al unei ieșiri în stradă în Iran”, a spus jurnalistul Val Vâlcu.
„Sigur, este un moment cheie acesta, când un personaj, care pare chiar să se identifice cu puterea, se desprinde de locul puterii, fie pentru a se ascunde, fie pentru a căuta alte surse din care ar putea să se întrețină, pentru a emigra. Este, de fapt, mitul acelui personaj grec Anteu care se desprinde de pământ și își pierde toată puterea. Ce forță de sugestie a avut elicopterul acela care se ridica de pe clădirea Comitetului Central pentru aceia care l-au văzut: „Ceaușescu a abdicat, Ceaușescu a plecat”.
Este același sens. Aș putea să spun că, inconștient, i se atribuie plecarea unui personaj din locul în care el se identifica și deține simbolurile puterii.
Restul e tărâmul speculațiilor. Eu nu agreez speculațiile, de aceea, de regulă, și refuz când mi se cere să vorbesc despre prezent, să interpretez prezentul sau viitorul, mai ales, pentru că viitorul rămâne întruna necunoscut, pentru că toate acțiunile umane se desfășoară într-un câmp cognitiv cu atât de multe variabile, încât maniera în care acestea se aranjează este imprevizibilă”, a spus Lavinia Betea la DC News.
Video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News