Reîncepe scandalul RCA? Transportatorii susţin că au fost minţiţi

Transportatorii, situație critică. Țapardel: Inacceptabil! Prevederi periculoase
Transportatorii, situație critică. Țapardel: Inacceptabil! Prevederi periculoase

Transportatorii din România susţin că în Ordonanţa de Urgenţă privind plafonarea preţurilor RCA cuantumul tarifelor maxime nu se regăseşte. 

În cadrul unei intervenţii la Antena 3, Augustin Hagiu, preşedintele de onoare al Federaţiei Operatorilor Români de Transport a declarat că a analizat textul ordonanţei de urgenţă publicat în Monitorul Oficial, iar acolo nu s-ar regăsi şi tarifele convenite pentru plafonarea preţului RCA.

”Am citit textul şi am constatat că acele tarife maximale pe care le-am convenit nu există. Poate este o greşeală de redactare, poate este ceva intenţionat, nu ştiu. Sper totuşi să fie o eroare", a specificat Hagiu. 

Ordonanța de Urgență, nefuncțională în varianta publicată

Patronatele din transporturi - FORT, UNTRR, APTE2002 si APULUM prezente astăzi prin reprezentant la lucrările Comisiei de Transporturi din Camera Deputățiilor pe proiectul de lege RCA, au constatat cu stupoare ca materialul transmis de Senat către aceasta comisie a fost modificat brutal în ultimele 24 de ore, precizează transportatorii într-un comunicat primit la redacție.

Știrbirea proiectului inițial a fost făcuta într-o lipsă de transparentă totală chiar de către reprezentanții ASF prezenți ieri la Senat, in condițiile in care nici unul din patronatele din transporturi nu a fost invitat la discuții.
Textul care prevedea introducerea tarifului de referința ca principiu de baza in construcția tarifului de prima RCA a dispărut fata de forma inițială negociata cu transportatorii, fiind de fapt un „copy-paste" din Ordonata de Urgenta a Guvernului care prevede ca tariful de referința sa funcționeze doar pentru o perioada de 6 luni, ceea ce este inacceptabil din punct de vedere al transportatorilor. O alta modificare este legata de dispariția plafonului de 25% raportat cheltuielilor administrative si de vânzare a ploițelor, ce fusese acceptat inițial in forma negociata cu Comisia de Buget Finanțe a Senatului.

Ordonanța de Urgență publicată în Monitorul Oficial nu corespunde proiectului inițial de OUG publicat de Ministerul de Finanțe

În numai două săptămâni, după proteste și audieri, o parte dintre senatori își bat joc de piața de transport, modificând total netransparent ceea ce anterior fusese agreat și asumat. Totodată nici Ordonanța de Urgență publicată ieri in Monitorul Oficial, nu corespunde proiectului inițial de OUG publicat de Ministerul de Finanțe, varianta publicata în Monitorul Oficial nefiind funcțională, întrucât, exact la articolul care menționa termenul de 6 luni în care ar funcționa tariful de referința, stabilește ca acesta să fie cu caracter orientativ si nicidecum obligatoriu a fi alocat ca plafon maximal. La aliniatul 2 al aceluiași articol 18 este în mod eronat menționat art. 34, alin. 3, in loc de art. 36 alin. 3. FORT, UNTRR, APTE2002 și APULUM au cerut astăzi membrilor Comisiei de Transporturi din Camera Deputățiilor amânarea votului si întocmirii raportului pe varianta transmisa de Senat, tocmai pentru faptul ca a fost modificata brutal si netransparent, lucru pe care cu majoritatea celor prezenți, Comisia de Transporturi l-a agreat.

Exista însă riscul ca aceste amânări sa conducă la o perioada de peste 6 luni de zile până la care acest act normativ extrem de important să fie aprobat și publicat, motiv pentru care FORT, UNTRR, APTE2002 și APULUM fac un apel către toți parlamentarii din Senat si Camera Deputățiilor, indiferent de culoarea politica să își asume principiile stabilite inițial, astfel încât acest act normativ sa îmbunătățească cu adevărat pe termen lung piața asigurărilor RCA, înlocuind abuzurile cu normalitatea.

Totodată privitor la Ordonanța de Urgență, FORT, UNTRR, APTE2002 si APULUM consideră că publicarea acesteia a fost amânată special pentru a depăși momentul protestelor transportatorilor și solicită public explicații Guvernului legate atât de eroarea din actul normativ publicat, cât și de modul în care va fi aplicată plafonarea tarifelor și nivelul acestora.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel