Convenţia Naţională pentru Monarhie Constituţională, organizaţie non-guvernamentală care susţine restaurarea Monarhiei Constituţionale în România, afirmă, într-un comunicat, că "Deciziile semnate în numele Regelui în ultimii ani contrazic profund tot ceea ce el a exprimat public". Convenţia constată "cu tristeţe că, de aproximativ 4 ani, Regele Mihai se află în spatele unui zid de tăcere, pe care cu siguranţă nu el l-a ridicat".
"Majestatea Sa este ţinută departe de supusii săi, prin decizia Familiei Regale restrânse, singura care ne informează, când crede de cuviinţă, atât în legatură cu deciziile Regelui, cât şi cu evoluţia stării sale de sănătate", adaugă reprezentanţii Convenţiei Naţionale pentru Monarhie Constituţională.
În acest comunicat de presă, semnat de monarhiști cunoscuți, printre care și Marilena Rotaru, Marius Oprea și Antonie Popescu, se precizează că Regele este ținut artificial în viață până când se votează Legea Instituționalizării Casei Regale. Totodată, Dan Marinca, preşedintele Clubului Monarhiştilor din UE, susține că secretomania din jurul Casei Regale este inexplicabilă. "Deciziile semnate în numele Regelui Mihai în ultimii ani contrazic profund tot ceea ce el însuşi a exprimat public, în România şi nu numai, din 1990 până acum cîţiva ani, când boala şi vârsta l-au copleşit. De aceea credem că deciziile majore, ca aceea privind înlăturarea principelui Nicolae din linia de succesiune (cel cu care Majestatea Sa a legitimat viitorul monarhiei în aprilie 1992) şi tranzactia inacceptabilă cu PSD-ul şi emisarii lui cu dosare penale, pentru ca Legea Instituţionalizării Casei Regale să fie votata în regim de urgenţă în Parlament, nu-l reprezintă", spun reprezentantii ONG-ului.
Iată câteva fragmente din comunicatul emis de monarhiști:
"Ne punem speranta si ne rugam la Bunul Dumnezeu de a face o minune si de a-l reda pe Rege romanilor! Ceea ce sta in puterea lui Dumnezeu nu putem schimba. Insa, constatam cu tristete ca, de aproximativ 4 ani, Regele Mihai se afla in spatele unui zid de tacere, pe care cu siguranta nu el l-a ridicat."
”Recent s-a petrecut un fapt în întregime asumat de Familia Regală și de personalul angajat al acesteia – și anume decizia de a-l împiedica pe principele Nicolae de a-și vedea bunicul. Regele Mihai a primit Sfânta Împărtășanie, ceea ce presupune iertarea și împăcarea cu tot și cu toate. Încălcând sacralitatea Împărtășaniei, Familia Regală l-a împiedicat pe Principele Nicolae să-și vadă bunicul pe patul de suferință, a șaptea oară la rând, de astă dată apelându-se chiar la organele Poliției elvețiene. Scandalul provocat de Familia Regală a deteriorat grav însăși imaginea Monarhiei ca singură șansă pentru renașterea României, demonstrând că pentru urmașii Regelui, cu excepția tocmai a celui care a fost îndepărtat chiar fizic de bunicul său, nu primează viitorul legitim al reîntoarcerii la ordinea constituțională monarhică (se pare că ultima pe lista preocupărilor Familiei Regale), cât, mai ales, problemele legate de succesiunea bunurilor materiale și nu simbolice ale Coroanei României și întoarcerea României la normalitate, la Monarhia Constituțională.
Îngrijorarea noastră, legitimă și în sufletele tuturor românilor care cred în Țară și Rege este justificată de realitatea comunicatelor Familiei Regale, departe de spiritul și litera Regelui Mihai. În aceste clipe, când Majestatea Sa, cu evlavie și credință, se pregătește de înălțarea la Cer, atitudinea celor din imediata apropiere încalcă grav morala creștină. Întreaga Familie Regală (fiice, nepoți și strănepoți), precum și rude apropiate din Casa Regală Britanică și din Regatul Spaniol) au dreptul de a-l vedea și de a se ruga la patul de suferință al Regelui Mihai. Iar cetățenii României, ca și opinia publică internațională, au dreptul să afle în cel mai direct mod, cine sunt medicii care-l tratează pe Majestatea Sa și care este starea sa. Un lucru simplu și normal care ar stinge comentariile conform cărora Regele este ținut artificial în viață până când se votează Legea Instituționalizării Casei Regale. Această ipoteză, din ce în ce mai des auzită, a fost alimentată chiar de decizia Familiei Regale restrânse de a împiedica accesul oricui la căpătâiul Regelui Mihai, în afara unui cerc de intimi, despre unii dintre ei afirmându-se că au legături cu serviciile secrete din România. Dacă este adevărat, Majestatea Sa s-ar afla astfel într-un ultim arest, chiar spre capătul vieții Sale și toate deciziile care ne sunt transmise și despre care ni se spune că aparțin Regelui, pot fi puse sub semnul îndoielii.
Pentru a dovedi că lucrurile nu stau astfel, întrebarea noastră legitimă, ca și a tuturor românilor care așteaptă un semn clar de la reprezentanții Familei Regale, este una esențială și la care un răspuns este ușor de dat, iar o tăcere este în sine un răspuns: acum, când Regele este aproape de înălțarea Sa la Cer, îi vor duce ei moștenirea spirituală mai departe, sau sunt preocupați doar de cea materială? Pe scurt, cu tot respectul și deferența, Alteța Sa Principesa Moștenitoare Margareta ar trebui, dincolo de scandaluri care coboară prestigiul Familiei Regale, sa ne raspunda - mai crede Alteta Sa in viitorul monarhic al Romaniei si este gata, ca si tatal sau, Regele Mihai, sa jertfeasca totul pentru acesta? În asteptarea unui raspuns sau al continuarii unei taceri care delegitimeaza pe zi ce trece, sa ne rugam cu totii pentru sanatatea Majestatii Sale Regele Mihai. Asa sa ne ajute Dumnezeu!"
Totodată, Dan Marinca, preşedintele Clubului Monarhiştilor din UE, a declarat la Realitatea Tv că secretomania Casei Regale este inexplicabilă. "Brusc când s-a anunţat că starea majestăţii sale s-a agravat s-a activat de urgenţă legea instituţionalizării Casei Regale", a declarat Dan Marinca.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News