Andrew Popper, şeful Casei Majestăţii Sale Regelui Mihai, invitatul jurnalistului Ionuţ Cristache, miercuri seară, în emisiunea România9, de la TVR 1, a oferit cele mai noi informaţii despre starea regelui.
„Starea este foarte precară. Medicii îşi concentrează efoturile pentru a-l menţine fără dureri. Previziunile sunt imposibile în aceste cazuri. Sunt momente mai bune, mai proaste. Pentru moment, situaţia s-a stabilizat. Este o situaţie precară. (...) Are şi momente în care este conştient, în care e mai puţin conştient. E normal în acest caz", a spus Andrew Popper.
Comunicate oficiale din partea medicilor nu au fost date. Andrew Popper a explicat motivele: „Legea elveţiană nu le dă dreptul să dea comunicate de acest gen şi nici etica lor profesională".
De asemenea, cu privire la imagini mai noi cu Regele Mihai, acesta a făcut o serie de precizări: „Este foarte normal să nu se mai dea poze. Situaţia sănătăţii este precară. El s-a degradat în mod fizic. Ar ataca demnitatea Majestăţii Sale. Nu dorim să fie amintit prin aceste imagini care nu sunt plăcute. Nu văd niciun sens ca aceste fotografii să fie publicate în aceste momente".
Incident cu Nicolae Medforth-Mills
Amintim că Biroul de Presă al Regelui Mihai I anunța că la poliția elvețiană a fost înaintată o plângere după ce Nicolae Medforth-Mills, nepotul fostului suveran, a avut o tentativă de violare a domiciliului Majestății Sale, la reședința din Elveția.
„Nu ştiu dacă l-a iertat sau nu (n.r. referindu-se la Nicolae Medforth-Mills). A explicat în mod clar că nu doreşte să-l vadă. Să ne amintim cronologia evenimentelor, este importantă", a spus Andrew Popper, miercuri seară.
„Important e să ne gândim la personalitatea Regelui Mihai. S-a opus cu mult curaj lui Antonescu. A dovedit un caracter excepţional. Este de neconceput că poate fi manipulat în modul în care zice Medforth-Mills. (...) Nu poate fi manipulat de nimeni”, a spus acesta.
„Nu ştiu dacă a fost conştient de incident sau nu", a declarat Andrew Popper în cadrul emisiunii, referindu-se la Regele Mihai. „Nu văd niciun motiv pentru care i se va da permisiunea de a-l vizita. Doar dacă cere în mod direct (n.r. Regele Mihai), atunci va fi primit. Dacă nu va exprima în mod direct, nu i se va da", a punctat acesta.
„E o situaţie neplăcută şi de nedorit. Mă gândesc la durerea pe care a cauzat-o mamei sale. Sunt lucruri neplăcute. Trebuie să vedem lucrurile din perspectiva Dinastiei şi a personalităţii Regelui Mihai", a spus şeful Casei Majestăţii Sale Regelui Mihai.
„El nu e membru al familiei regale. (...) Proprietăţile vor fi moştenite de cele cinci fiice. (...) Înainte şi după august 2015, nu avea interese patrimoniale. Nu s-au produs schimbări în testament. El nu a fost inclus niciodată în testament. El nu are un interes succesoral în averea Regelui Mihai. Nu a fost în testament înainte, nici acum şi nici nu va fi niciodată. Va moşteni doar în momentul în care mama sa va decide să-i lase o parte din avere. Miza este doar la o acţiune dinastică: dacă poate să aibă sau nu un titlu, sau să fie în linia de succesiune. Au fost decise de Regele Mihai", a spus Andrew Popper.
[citeste si]
Şeful Casei Majestăţii Sale Regelui Mihai a fost întrebat şi despre viitorul Casei Regale, acesta punctând că activităţile vor continua. „E foarte important de spus că imensa majoritate a publicului din România este convinsă că custodele coroanei va fi un demn succesor. A dovedit calităţile necesare. Activităţile vor continua pentru familia regală", a declarat Andrew Popper.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News