Reacția ambasadelor privind votul în Senat. Rareș Bogdan, OPINIE: Afectează PNL

Realizatorul emisiunii Jocuri de Putere, Rareș Bogdan, a declarat, miercuri, la Realitatea TV, în cadrul emisiunii Deschide Lumea, că reacția ambasadelor, constituie un aspect foarte grav.

"Am văzut, în direct, astăzi, un om care s-a dus, în fața Parlamentului, și a zis 'dacă nu îmi ridicați imunitatea, voi demisiona'. Rar am văzut chestiunea asta și merită apreciat acest lucru. În cazul domnului Nicolescu, el s-a dus ca mielul la tăiere. La ANRP ar trebui arestați toți și luat și Neluțu Mexicanu de la Bistrița și adus lângă Crinuța, pentru că acolo au făcut jaf din bani publici, miliarde de euro, într-un moment în care se închideau spitale și se tăiau salarii și pensii. Revenind la Parlament, cu tot respectul pentru Dan Șova, dar ce a făcut el, astăzi, nu are nicio legătură cu modul în care l-am privit, de-a lungul timpului și cu omul pe care l-am cunoscut, pentru că a fost un luptător, în 2012, un jurist foarte bun", a declarat Rareș Bogdan.

Jurnalistul a subliniat faptul că "nimeni nu poate face zid în fața unei cereri normale a procurorilor" și că PSD nu a înțeles acest lucru.

"Ambasadorul Olandei este cel mai influent în corpul diplomaților de la București. Faptul că ambasadele au reacționat este foarte grav și aruncă România într-o pană de imagine de care nu aveam nevoie. Poate că Dan Șova este nevinovat, poate sunt patru motive, pe care dânsul le-a prezentat, pentru care i se va da dreptate, dar aceste lucruri se fac în instanță. Nimeni nu poate face zid în fața unei cereri normale a procurorilor. Vâlcov era considerat, acum câteva săptămâni, omul cu cea mai bună imagine între membrii Guvernului Ponta. A venit cu un cod care are multe părți bune, dar omul s-a dus demn și a zis 'asta e, mă duc să îmi apăr nevinovăția în instanță'. Asta înseamnă democrație și stat de drept. PSD nu înțelege că (...) oamenii sunt atenți la simbolistică, nu numai la viața de zi cu zi", a adăugat Rareș Bogdan.

Citește și: Darius Vâlcov, adus în cătușe la ÎCCJ. Află dacă va fi arestat

Totodată, realizatorul emisiunii Jocuri de Putere a afirmat că "nu așa se restartează România" și a subliniat că ar fi dorit să vadă o poziție mult mai radicală, față de acest subiect, a președintelui Klaus Iohannis, a cărui securitate politică nu o vede asigurată, "într-un moment în care Victor Ponta se restartează singur".

"România nu se restartează cu un vot anti-justiție, în Senatul României. Așa nu poate fi restartat. Cererea Alinei Gorghiu este una întemeiată și o aplaud pentru asta. Aș fi vrut să văd o poziție mai radicală a unui președinte altfel, pentru că de asta l-am votat, dar o poziție mai clară privitoare la ce s-a întâmplat, astăzi, în Senat. Din punctul meu de vedere, este foarte grav ceea ce s-a întâmplat acolo. Cred că, dacă Victor Ponta nu a fost schimbat în primele trei luni de zile, în următorul an și jumătate îl vom avea la putere și mai cred că, în cazul în care Victor Ponta va rămâne la putere, va câștiga alegerile locale, pentru că PNL nu e în stare să vină cu un Cod electoral care să fie avantajos pentru România (...) Vă informez că nu cred că securitatea domnului Iohannis e una asigurată, din punct de vedere politic, într-un moment în care Victor Ponta se restartează singur. Victor Ponta putea fi învins îân trei luni de când a pierdut alegerile. În acest moment, este sprijinit să rămână la putere, PSD este sprijinit să se reinventeze. Dacă PNL nu înțelege acest lucru (...) în martie-aprilie 2017, un Victor Ponta reîncărcat nu va ezita să provoace referendum pentru demiterea lui Iohannis", a conchis Rareș Bogdan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel